Javra ordinara Sorin Oprescu

PSD-ul si Comunismul nu au murit ! Ei traiesc mai departe prin primarii lor !

JAVRA ORDINARA actualul primar general al Capitalei,  SORIN OPRESCU a vandalizat troita Victimelor Mineriadelor 1990- 1991 din Piata Universitatii.

Aceasta Troita sfintita de reprezentantii Patriarhiei Romane a fost profanata de acest Doctor MENGELE, acelasi individ care incalcandu-si juramantul de doctor a dat pe mana minerilor in 13-15 iunie 1990 zeci de protestatari.

Fiu de securist si sluga criminalilor Iliescu si Roman a avut nerusinarea sa profaneze sangele varsat de protestatarii anticomunisti din 1990.

Vom actiona prin toate mijloacele posibile impotriva acestui tortionar care distruge simbolurile anticomuniste din Bucuresti.

Solicitam sprijinul tuturor anticomunistilor din 1990 si din prezent.

Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Presedinte A.V.M.R.

Ene Viorel

 

 

 

 

preluare de pe site-ul Asociatiei Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania (AVMR)

Victimele Mineriadelor acuza de spionaj Ambasada SUA si cer expulzarea personalului diplomatic al ambasadei

SCRISOARE DESCHISĂ

Adresată Ministrului Afacerilor Externe, Parlamentului României și Președintelui României.

Subscrisa Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, vă solicităm ca, potrivit uzanțelor interne și internaționale privind personalul diplomatic, să retrageți acreditările și să dispuneți declararea ca persoane non-grata, a tuturor funcționarilor Ambasadei SUA din București, în frunte cu Ambasadorul SUA Mark Gitenstein, cu acordarea unui termen limită pentru părăsirea teritoriului Statului Român.

Apreciem că această măsură trebuie luată de urgență, în raport de activitățile de spionaj desfășurate pe teritoriul României de către personalul Ambasadei SUA, activități ce încalcă legislația română privind activitatea diplomatică.
Cerem autorităților române să ia atitudine față de încălcările flagrante ale uzanțelor diplomatice de către personalul Ambasadei SUA, care potrivit informărilor NEDEZMINȚITE de oficialitățile SUA, astfel cum au fost dezvăluite pe web-siteul Wikileaks, fac spionaj pe teritoriul României.
Astfel, prin  Depesa cu Nr. 15113 in 18 februarie 2009  semnata de Hillary Clinton si transmisa “secret, nu pentru straini si distributie in Internet“. făcută publica duminica, 5 decembrie 2010 pe siteul Wikileaks, se dădeau instrucțiuni personalului Ambasadei SUA din Bucure ști, de a se culege urgent informatii despre sute de firme, companii industriale, energetice, tehnologice, de transport, comunicatii, farmaceutice, conducte de gaz etc. de pe teritoriul României, precum și al altor state. Nu sunt vizate prioritar obiective militare, ci obiective civile, iar emitentilor de informatii “nu li se cere sa se consulte cu guvernele-gazda in privinta acestei solicitari“.
Mai grav este faptul că nu avem de-a face cu un act izolat, ci cu o politică agresivă de spionaj ce încalcă legislația română și internațională în vigoare, deoarece Directiva din 18 februarie 2009, cu termen de predare a informatiilor pana in 20 martie 2009, vine in completarea unei directive din 2008, emisa inainte de administratia Obama. Insa actuala administratie a SUA continua si dezvolta initiativa din vremea administratiei Bush si a secretarului de stat Condoleezza Rice.
Mai mult, prin telegrama plecată pe 16 iunie 2009 de la Departamentul american de Stat şi semnată de Hillary Clinton se solicită personalului Ambasadei SUA din București colectarea de date și informaţii cu privire la vulnerabilităţile, averea, starea de sănătate a actualilor lideri din România, a celor în devenire, precum şi a consilierilor lor. În acelaşi timp, se cer informaţii biometrice despre toate persoanele cu funcții importante în Statul Român, dar și din orice alte domenii de interes general.
Față de aceste încălcări grave ale legislației în vigoare, vă solicităm expulzarea personalului Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

Suntem sătui de aroganța și obrăznicia acestora, care și-au construit un veritabil buncăr în inima Bucureștiului și încalcă zilnic legislația Românească, uneori chiar ucigând (a se vedea cazul Teo Peter), fără a fi trași la răspundere.

În situația în care nu veți lua măsuri de asanare a clădirii de pe str. Batiște din București, infestate de spioni americani care atentează la siguranța națională, cât și a noastră ca cetățeni, ne vedem obligați să luăm măsuri.
Prin atitudinea vădit anti-românească pomovată de la nivel oficial, Statele Unite ale Americii se dovedesc – prin reprezentanții lor – INAMICII ROMÂNIEI, implicând Armata Română în războaie de cucerire – unde interesele economice americane o cer, promovând și susținând politic și mediatic așazise ”personalități”, precum odrasla comunistoidă Vladimir Tismăneanu, acțiuni ce au ca efect blocarea procesului democratizării reale a României.
Măcar acum, aflați în fața unor dovezi de netăgăduit privind vinovăția Statului Terorist SUA, vă somăm să acționați nu ca niște slugi ale americanilor, ci ca niște demni reprezentanți ai poporului român, și să luați măsurile legale care se impun.
Președinte AVMR
Ene Viorel                                             6.12.2010
preluare de pe siteul AVMR

Ofensiva Binelui

Traim zile terne,  zile  triste,  mohorate, la fel de lipsite de perspectiva si de speranta precum cele plasmuite de Tolkien in prezentarea tinutului Mordorului din trilogia Stapanul Inelelor.

Disperarea si deznadejdea se amplifica si mai mult atunci cand privesti in jur. Pretutindeni, chipuri dezolate, oameni impovarati de grija zilei de maine. Lipsurile se vad la tot pasul, daca stii unde sa privesti. Si nici o veste buna, nici o schimbare nu se intrevede. De ce ?? 

In natura, toate fenomenele sunt ciclice. Dupa ploaie, apare soarele. Dupa noapte, se face ziua. Numai Romania si parca intreaga lume, se incapataneaza sa ramana cufundate in benza unei nopti ce parca nu se mai termina.

Care este cauza acestei depresii a carui sfarsit nu se intrezareste inca ? Cand se va sfarsi suferinta ?

Problema nu este noua. Ganditori si filosofi din toate epocile umanitatii si-au pus aceasta intrebare. 

CUM SA FACEM CA LUMEA IN CARE TRAIM SA DEVINA MAI BUNA ?

Personajul istoric Budha a intemeiat o religie in jurul revelatiei privind cele 4 nobile adevaruri, dintre care primul este adevarul despre  natura (si cauzele) suferintei.

In acelasi ton, filosoful chinez Lao Tse afirma ca daca un om doreste sa schimbe lumea in bine, trebuie sa inceapa prin a se schimba in bine pe el insusi. 

Mai nou, tema este reluata in exceptionalul film ”Pay it forward” (Da-o mai departe), produs in anul 2000, cu participarea binecunoscutului actor Kevin Spacey. 

Problema centrala a filmului este aceeasi, dar vazuta prin ochii unui copil: CUM PUTEM FACE CA LUMEA SA FIE UN LOC MAI BUN, PENTRU NOI TOTI ?

Problema este pusa – in film – copiilor, de catre profesorul Eugene Simonet (interpretat magistral de actorul Kevin Spacey), iar rezolvarile gasite de acestia sunt din cele mai diferite: Unii scriu petitii Presedintelui SUA in favoarea pacii, altii strang gunoiul din strada, dar toate aceste acte raman la nivel individual, simple actiuni ale unor copii insufletiti de ideea unei lumi mai bune.

Iata insa ca un copil are o idee FUNCTIONALA care sa schimbe lumea: El s-a gandit ca daca ar gasi macar un singur om caruia sa ii faca un bine pe care acela nu si l-ar putea face singur, ceva foarte important, esential pentru destinul acelui om, natura adanc inradacinata a binelui, a recunostintei pentru binele primit l-ar indemna pe acel om sa faca la randul sau un bine binefacatorului sau.

 Pana aici, nimic neobisnuit. Iata insa ca acel copil a gasit reteta miraculoasa a multiplicarii binelui. Cand cel ajutat de el, il intreaba cum il poate rasplati, copilul ii cere, simplu: FA BINE MAI DEPARTE ! Nu cere sa i se intoarca lui acel bine facut, ci cere celui ajutat de el ca acesta sa ajute la randul sau, IN ACELASI FEL, alte trei persoane. 

In film, de aici a rezultat o intreaga miscare, un mecanism contagios, ce a capatat dimensiunile unui fenomen social. Dincolo de finalul tragic al filmului, ideea de baza a acestuia misca sufletele, motiv pentru care va indemn sa il vizionati.

Ideea nu este noua, ci modul in care este exprimata. Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne indeamna sa ne iubim unii pe altii, si, implicit, sa ne ajutam semenul aflat in nevoie.

Filosoful grec Zenon isi indemna discipolii sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi ultima, iar la sfarsitul zilei, sa cugete cui au facut bine in acea zi, socotind ca o zi trecuta fara fapte bune, este o zi pierduta.

Ajunsi in acest punct, fiecare dintre noi ar trebui sa se intrebe: am facut macar un bine, cat de mic, cuiva, astazi ?

 Vorbim aici de acel bine esential, important pentru cel caruia ii este destinat. Caci fiecare dintre noi ne aflam zilnic, pusi in postura de a face macar un bine, cat de mic, cuiva, printr-un simplu gest, care poate pe noi nu ne costa prea mult (uneori doar bunavointa), dar care poate fi esential pentru beneficiarul lui.

Incepand cu gestul de a opri pentru a lua un autostopist (gratis) si sfarsind cu un sfat, o vorba buna, un zambet adresate cuiva ce are nevoie de ele, acestea sunt acte voluntare, expresii ale unui altruism din ce in ce ma strain (din pacate) de vremurile pe care le traim. 

Ne plangem ca lumea este din ce in ce mai rea, tot mai egoista si mai nesimtitoare.

Dar rareori ne intrebam daca nu cumva contribuim si noi la aceasta atitudine generala de raceala si nepasare ce ne caracterizeaza per ansamblu.

Mai tragic este faptul ca tinerele generatii nu mai regasesc reperele morale, modelele care sa le indemne sa urmeze exemple de altruism si bunatate fata de semenii lor. Astazi, Bunatatea si disponibilitatea de a-i ajuta altruist pe cei din jur este perceputa din ce in ce mai des ca slabiciune de caracter sau, si mai rau, prostie. Sunt tinute la mare pret in schimb, smecheria (capacitatea de a profita de bunatatea altora), egoismul si aroganta. In aceste conditii, nu trebuie sa ne mire faptul ca lumea devine un loc tot mai intunecat si mai rece pentru noi. Culegem ceea ce semanam.

Aceste reflectii m-au indemnat sa transpun pe hartie aceasta idee a NECESITATII DE A INFAPTUI BINELE.

Ofensiva Binelui este un indemn adresat tuturor, de a-si depasi egoismul, acea intrebare capitalista ”Da mie ce-mi iese din asta !?”. Daca nu poti face bine de dragul binelui din tine, din pura dorinta de ati ajuta semenii, fa-o atunci pentru sentimentul de fericire, de implinire pe care il ai atunci cand ajuti pe cineva.

Inroleaza-te in Armata Binelui, convins fiind ca ”orice energie utilizata in slujba binelui, oricat de mica, nu se iroseste in zadar”. Pentru cei ce cred in Viata de Apoi, acestia pot considera binele facut ca pe o comoara adunata in Ceruri, pe care ingerii o strang, scriind faptele bune in Cartea Vietii.

Pentru cei ce cred in karma, orice bine ai facut, tie ti-l faci, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, acesta ti se va intoarce, potrivit principiului actiunii si al reactiunii.

Ai acum ocazia perfecta de a deveni un om cu un cont bogat de fapte bune. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa deschizi ochii catre nevoile si suferinta celor din jurul tau. Nimeni nu iti cere sa salvezi intreaga planeta. Dar s-ar putea sa poti ajuta pe cineva care sa o faca in locul tau.

Mihai Rapcea

Rădăcina Răului în Justiție

Am acumulat o anumită experiență directă – datorită practicii de zi cu zi ca avocat – datorită poveștilor de viață pe care le cunosc, a cazurilor și situațiilor de care m-am lovit sau de care am auzit în cariera mea de 10 ani ca avocat, care îmi permit să afirm câteva adevăruri dureroase despre sistemul judiciar românesc, fără exagerări și fără teama de a greși.

Sunt lucruri general cunoscute, dar care, privite cu atenție, de un cunoscător al sistemului judiciar românesc, dezvăluie rădăcina relelor acestui sistem.

În primul rând, cititorul trebuie informat cu privire la componentele sistemului judiciar, ce alcătuiesc acel ”lanț al slăbiciunilor” ce face ca justiția în România să fie acel tărâm corupt al tuturor posibilităților.

Mai întâi, să facem cunoștință cu ”sistemul”. Două categorii de oameni ”fac legea” (la figurat) în România. Judecătorii și procurorii. Ei formează ceea ce în termeni grațioși, se numește ”corpul magistraților”.

Judecătorii sunt cei ce judecă pricinile, de orice natură (civilă, penală, administrativă, comercială), cu alte cuvinte brațul Statului, frumos întruchipat de acea imagine antică a Jusțiției – legate la ochi, cu balanța în mână, menită să aplice legea, să împartă dreptatea în fiecare caz particular ce îi este supusă atenției, sub mantia autorității Statului.

Procurorii sunt acei slujbași ai Ministerului Public, însărcinați în special cu apărarea intereselor publice (ale Statului, și, prin el, ale noastre, ale cetățenilor). Ei sunt ochiul ce veghează ca legea să fie respectată, și au ca sarcină aducerea în fața Justiției (aplicată de judecător) a celor ce se fac vinovați de încălcarea Legilor. Ei sunt prin excelență acuzatori, în procesele penale, dar și apărători ai drepturilor celor ce nu se pot apăra (lipsiți de capacitate de exercițiu).

Magistrații au în subordine un întreg aparat, format din polițiști, jandarmi, executori judecătorești și alți slujbași, gata să pună în practică dispozițiile acestora, pentru înfăptuirea efectivă a Dreptății.

Atunci când întruchipezi Puterea unui Stat, ca persoană, ai tendința să te schimbi ca om. Nu degeaba se spune că ”Puterea corupe”, lucru valabil și pentru politicieni sau pentru orice altă persoană investită cu exercitarea unei funcții publice sau de conducere într-o comunitate.

Deci, Statul democratic a fost nevoit să creeze un sistem de control al puterii judecătorilor și procurorilor, care să lase totuși acestora capacitatea de a lua decizii în mod independent și imparțial.

Să vedem acum, practic, cum s-a dezvoltat sistemul judiciar în România și care sunt slăbiciunile și tarele lui.
Păi, democrația românească a debutat cu un act de injustiție crasă, definitoriu pentru ilegalitățile ce au urmat: condamnarea la moarte a cuplului dictatorial Ceaușescu. În urma unui simulacru de proces, soții Ceaușescu au fost ”judecați” sumar, de un complet nelegal constituit, fără să existe un dosar penal în adevăratul sens al cuvântului, fără rechizitoriu, fără a avea posibilitatea angajării unui apărător (avocat) ales, fiind condamnați la o pedeapsă ce nu exista în codul penal: pedeapsa cu moartea – ce fusese abrogată. Departe de a lua apărarea celor doi ceaușești sau a sistemului comunist care a nenorocit o țară întreagă, nu pot să nu condamn nelegiuirea.

A fost evident un asasinat politic, pus la cale de cei din eșalonul 2 al Partidului Comunist Român (viitorii ”emanați” ai ”revoluției”), mult prea nerăbdători să se cocoațe la putere peste un popor neajutorat, incapabil (încă) de reacție în fața unor astfel de prădători.

Schimbarea s-a făcut rapid, fără menajamente. Cei ce se opuneau erau fie uciși, fie închiși sau… ajungeau să ceară azil în alte țări (cum este cazul multora dintre victimele mineriadelor).

Criminalii și cozile de topor au fost recompensați de noua nomenclatură neo-comunistă – ajunsă la putere, cu posturi de conducere în principalele instituții ale Statului – MAI ALES ÎN JUSTIȚIE. Căci cel mai bun mod de a ține la distanță PEDEAPSA de cei care o meritau pentru crimele prin care au preluat puterea, era acela de a încredința Justiția în mâinile celor părtași la aceste crime, sau măcar controlabili, șantajabili. Astfel, noii stăpâni ai țării se asigurau și de faptul că nu vor plăti niciodată pentru spolierea națională la care ne supun zi de zi.

Evident, trebuiau păstrate aparențele. Europa ne bătea la ușă – mai întâi cu ”ajutoare”, mai apoi cu ”oferte” otrăvite de afaceri, disperată după o nouă piață de desfacere, dornică să își mai lungească perioada de prosperitate pe spinarea unei economii naționale care încă nu se dezmeticise din letargia comunismului.
Era nevoie de un ”comunism cu față umană”, de o ”democrație originală” care să calchieze instituțiile democratice din vest, legile europene, dar după socoteala de acasă, bolșevizată. Trebuiau mimate o grămadă de activități, trebuia încropită la repezeală o ”societate civilă”, formată din ONG-uri bine conduse, care să ia ”atitudine” când era cazul… Trebuiau ”reconstituite” partide istorice, tocmai pentru ca adevăratele inițiative cetățenești să nu se nască, ci să se ralieze unor vectori sociali deja controlați, deturnați de la scopul lor de înnoire, de depășire a comunismului.

Și astfel, vorba poetului, ”…din bube, mucegaiuri și noroi / iscat-au frumuseți și vremuri noi…” Hâde frumuseți și întunecate vremuri…

La ce s-a ajuns ?!

Păi, trageți singuri concluziile:

În Justiția de după 89 a existat un permanent deficit de judecători și procurori. Cam câte 8000 din fiecare categorie, dacă nu mai mulți. Bine, dar cum explică Ministerul Jusțiției (administratorul acestui sistem), acest deficit: explicația oficială: nu sunt bani pentru angajarea de magistrați la nivelul nevoilor sistemului. Alte voci (Consiliul Superior al Magistraturii) critică slaba pregătire a candidaților la concursurile de admitere în Magistratură. La examenele de admitere, se scot la concurs sute de posturi, dar se ocupă de regulă doar câteva zeci. Chiar așa or sta lucrurile ? Nu se ridică tinerii absolvenți la nivelul cerințelor impuse de apartenența la augustul corp al magistraților ?

Crudul adevăr este, ca de obicei, cu totul altul, mult mai simplu, mai banal. Organul de conducere și control al magistraților este Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.-ul), care organizează selecția noilor magistrați (concursurile), și are atribuții de control și sancționare a acestora. Președintele României doar confirmă prin decretul de numire în funcție, magistrații ce au trecut de filtrul CSM-ului. CSM-ul a fost principalul instrument de control al corpului magistraților, puterea neo-comunistă având în permanență grijă să păstreze în componența CSM-ului o majoritate fidelă principiilor epurării acestei caste – pe criterii de adeziune și loialitate față de noii stăpâni ai României.

Evident, în CSM ajung în principal ca membrii, magistrați din rândul judecătorilor și procurorilor, ce candidează și sunt votați pentru această să funcție de către colegii lor. Din CSM mai fac parte – de drept – Ministrul Justiției, Procurorul General al României și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și doi reprezentanți ai societății civile – aleși de către plenul Senatului României. Deci iată că 5 membrii din cei 19 membrii ai CSM sunt numiți – direct sau indirect, de către ”clasa politică” – acea clică unitară neo-comunistă, ce mimează diversitatea politică.

Restul de 16 membrii ai CSM-ului, aleși prin vot de către judecători și procurori, nu au reușit până în prezent să facă diferența, datorită componenței preponderent neo-comuniste a corpului inițial al magistraților, ce s-a perpetuat după 1990.

Nu greșesc, afirmând cu tărie, că și astăzi, principalul rol al CSM-ului este acela de a împiedica intrarea în magistratură a unor oameni independenți și neșantajabili. Se menține cu disperare numărul de magistrați la o cotă sub nivelul cerințelor unui stat funcțional, datorită fricii de a nu se pierde controlul în justiție. Intră în magistratură în mod preponderent, cei care sunt prinși în schema ”PCR” (Pile, Cunoștințe și Relații), care și-au dovedit obediența față de Sistem, fie prin intermediul rudelor, fie prin apartenența la masonerie sau prin posibilitatea de a fi șantajați.

Grilele de examinare sunt pervers concepute, pentru a bloca efectiv pe orice îndrăznește să concureze la examen fără un ajutor din interior… Cunosc judecători și procurori care se amuzau încercând să rezolve grilele de admitere. Nu cunosc nici măcar unul care să fi făcut punctajul minim de admitere… Dar să spunem că un tânăr genial, cu memorie fotografică, ajutat de un dram de noroc, reușește să treacă de acest examen imposibil, și să intre în magistratură independent, fără nici un ajutor.

Proaspătul magistrat, chiar bine intenționat, ajunge să deschidă ochii de la pupitrul său de judecător sau procuror, într-o cloacă împărțită pe grupuri de interese – afiliate pe criteriul unei încrederi reciproce cu iz infracțional. Se știe cine cu cine ia șpagă, și cu cine nu, iar cine nu este afiliat la o astfel de rețea, riscă să ”moară de foame” trăind doar din salariu, să fie ”sărit” la avansări, ”ars” la dosarul profesional și chiar îndepărtat din magistratură, dacă dă semne că este ”pârâcios” sau se face indezirabil prin gura lui mare…
Știați că, dacă un judecător sau procuror are prea multe soluții infirmate de către superiori (sau instanțele superioare în grad), riscă să fie declarat incompetent și pus pe liber ?! O astfel de măsură se poate lua ușor, atunci când astfel de grupuri de interese primește dispoziție de a ”taxa” soluțiile date de un anumit magistrat – aflat la începutul carierei, și declarat indezirabil.

O altă metodă de ”cumințire” – a magistraților ”nărăvași”, care nu răspund la ”rugămințile” unor colegi sau politicieni, este aceea de a le anula delegările sau detașările. Este puțin cunoscut faptul că o mare parte din magistrați (în special procurori) sunt ”delegați” sau ”detașați” în posturi cheie, bine plasate și bine plătite. Spre exemplu, un procuror ia examenul de intrare în magistratură și primește post la… Cuca Măcăii, în fundul țării, el fiind bucureștean. Teoretic vorbind, el trebuie să rămână acolo toată viața, sau să avanseze prin concurs pe un alt post vacant, sau să urce în grad, la o instanță superioară. Problema e că, de regulă, posturile din orașe sunt ”cu dedicație”, pentru cei care sunt ”de familie bună” (a se citi comunistă). Atunci, se fac locuri pentru cei care sunt gata să calce pe cadavre literalmente, pentru a fi mai aproape de casă. Și așa se face că în dosarele ”dificile” sunt aduși prin delegare sau detașare procurori sau judecători, care să judece după cum le dictează… starea vremii. Dacă are vre-o tresărire de conștiință, respectivul nefericit, riscă să i se anuleze din senin delegarea sau detașarea și să se întoarcă din provincia din care a venit. Căci aceasta este frumusețea legii magistraților. Articolul 3 pct. 2 și 4 pct. 2 din Legea 303/2004 spune că judecătorii și procurorii ”pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege.” Cu alte cuvinte, dacă ”mișcă în front”, nu li se mai cere acordul pentru a fi trimiși de unde au venit !

Nu în ultimul rând se exercită o presiune și un control asupra magistratului prin intermediul CSM-ului, care are atribuții de control, prin serviciul său de inspecție asupra activității magistraților. CSM-ul poate sancționa disciplinar, conform legii, magistrații, pentru anumite abateri sau greșeli, lucru care ar trebui să fie normal într-o țară cu adevărat democratică. Atunci când însă CSM-ul este format din persoane ce răspund anumitor ”sugestii” sau ”comenzi”, ca judecător sau procuror te poți trezi sancționat din orice.

Probabil că ar trebui să dau și niște cazuri concrete, niște nume, niște povești… De procurorul cutare, care nu a răspuns comenzii și a fost nevoit să plece în avocatură, sau de judecătorul cutare, care a băgat în pușcărie un anumit lider de sindicat care a refuzat să dea o licitație societății soției acelui judecător, și multe, multe altele… dar nu cred că e cazul să înșir aici exemplificări particulare ale fenomenului.

Cum scăpăm din această mocirlă ?

Simplu: permițând accesul în magistratură tinerilor ne-aliniați politic, neșantajabili. Acești noi veniți, independenți, sprijinindu-se între ei, depășind masa critică a mafiei comuniste din Justiție. Propunând în CSM membrii cu adevărat independenți. Care să nu mai răspundă comenzilor politice. Și care să rupă astfel acest lanț al cauzalităților nefaste… ”lanțul slăbiciunilor”.

Fantezii ”penale”

Judecătoarea intră în sală, cu un zâmbet malițios pe figură. ”Iarăși îmi va respinge cererea de punere în libertate a inculpatului” – cugetă avocatul. Se judeca de ceva vreme într-un dosar penal, în care clientul său era arestat, iar atitudinea judecătoarei nu îi era deloc favorabilă. Parcă avea ceva cu el. Toane de femeie sau ceva mai mult ? Îl tachina la fiecare termen, îi analiza cererile cu lupa ochelarilor, punându-le în discuție pe un ton doctoral, așa cum un profesor scoate la tablă un elev mai greu de cap. Și... i le respingea.

Fiind abia judecata în primă instanță, completul era constituit conform legii, dintr-un singur judecător, pardon... o judecătoare. Nu era nici o diferență de vârstă între avocat și judecător, dar ea îl strivea cu refuzurile ei de a-i pune în libertate clientul arestat, termen după termen.

Așa că, la acest termen, judecând după zâmbetul ei, înțelegând că nici de această dată nu îi va admite cererea de punere în libertate a inculpatului arestat, avocatul decise că nu mai are nimic de pierdut, și prin urmare se hotărî să îi dea o lecție judecătoarei. Observase, la momentul la care ea intrase în sala de judecată, faptul că prin roba largă, i se întrezărea burta de femeie gravidă, aflată în ultimul trimestru de sarcină. Auzise zvonuri pe holurile instanței că doamna judecător a rămas însărcinată, însă nu le dăduse atenție. Acum însă, își explică brusc toanele și isteriile ei, refuzul încăpățânat, ilogic de a-i admite o cerere ce era admisibilă și – în opinia lui, întemeiată.

După apelul părților, făcut de grefiera de ședință, luă deci inițiativa și trecu la atac. Dregându-și vocea, începu:

”Doamnă Președinte, înainte de a trece la soluționarea deja obișnuitei cereri de punere îl libertate a clientului meu, pe care o respingeți de 10 termene, am de invocat câteva incidente procedurale care împiedică, în opinia mea, instanța de judecată, în prezenta componență, să soluționeze în mod legal și cu imparțialitate cererile formulate de mine”.

Judecătoarea, amuzată, ridică mirată o sprânceană dindărătul ochelarilor ei de profesoară și îl provocă – cu o voce ascuțită: ”Să auzim domnule avocat, despre ce incidente procedurale este vorba ?”

-          Doamnă Președinte, un prim aspect pe care doresc să îl invoc este cel al nerespectării normelor legale privind compunerea completului, respectiv cele privind numărul de judecători, atrage nulitatea hotărârilor (chiar și a celor parțiale) pronunțate în cauză, întrucât potrivit disp. art. 54 alin 1, din legea 304/2004,”Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.”

-          Nu înțeleg unde vreți să ajungeți – îl întrerupse judecătoarea, deja iritată. Completul este format dintr-un singur judecător, adică eu.

-          Fals, doamnă Președinte. Acest complet este format din două persoane !!!

Judecătoarea se uită în jur buimăcită, căutând cu privire un al doilea judecător. Fără a-i da răgazul să își revină din stupoare, avcatul atacă mai departe:

-          Să nu mă înțelegeți greșit, d-nă Președinte. Nu fac referire aici la încă un judecător în sensul abstract al cuvantului, căci nu consider că face parte din complet și Judecătorul Suprem, care va fi să judece vii și morții la sfârșit, și căruia nimic nu îi este ascuns. Lăsând la o parte Divinitatea, consider totuși că la luarea deciziilor au participat două persoane, motiv ce atrage nelegalitatea hotărârilor pronunțate până în prezent - și mă refer aici la cele de respingere a cererilor de punere în libertate ale clientului meu.

-          Bine, dar în acest dosar nu judec decât EU ! punctă apăsat judecătoarea, fulgerându-l pe avocat din priviri.

-          Greșit ! răspunse avocatul. Potrivit dispozițiilor art. 654 Cod Civil, în acest moment, în fața mea se află două persoane. D-voastră și copilul pe care îl purtați. Ori, potrivit dispozițiilor Codului Civil, ” copilul conceput este considerat ca exista”.

-          Bine, dar cum ar putea fi acest copil considerat ca persoană în acest moment, exclamă judecătoarea ?!

-          Păi, în primul rând, simpla lui prezență, recunoscută prin lege, face ca acest complet să fie format din două persoane, iar nu dintr-una singură. În al doilea rând, prezența copilului, din punct de vedere hormonal, vă afectează capacitatea de a analiza în mod obiectiv și imparțial cazul clientului meu, fiind cunoscut faptul că, pe perioada sarcinii, femeia suferă importante schimbări de comportament, fapt datorat prezenței fătului.

Galbenă la față, judecătoarea dispuse amânarea cauzei din motive de sănătate. A doua zi, am aflat că a intrat în concediu maternal, iar cauza a fost distribuită unui alt judecător.