TVRR

miercuri, 26 ianuarie 2011

Comemorarea victimelor Holocaustului comunist

Coaliția Împotriva Statului Polițienesc vă invită să participați la comemorarea victimelor holocaustului comunist, ce va avea loc joi, 27 ianuarie 2011 între orele 11-14 la Monumentul Holocaustului, ridicat în părculețul Brezoianu, aflat în București, la intersecția str. Anghel Saligny cu Splaiul Independenței (în apropierea fostului sediu al Ministerului de Interne, lângă Primăria Capitalei – în spatele acesteia).
La comemorare sunt invitați să participe atât membrii, voluntarii și simpatizanții celor 20 de ONG-uri ce formează Coaliția Împotriva Statului Polițienesc, cât și simplii cetățeni, pentru a aduce un pios omagiu memoriei celor schingiuiți și uciși de teroarea roșie comunistă.

Pentru cei care nu cunosc istoria tragică a poporului român, amintim câteva date istorice, adevărate momente de cumpănă în istoria noastră, aflate sub semnul satanic al Holocaustului roșu:
28 iunie 1940 – A insemnat invadarea României de către trupele sovietice, având ca rezultat, anexarea Basarabiei, Bucovinei şi a Ţinutului Herţa,  precum şi preluarea puterii locale de către evreii-comunişti. Este o lovitură grea, pe care românii au simţit-o în suflet, şi totodată începutul ofensivei comuniste împotriva  Ţării şi a Neamului Românesc.
23 august 1944 – România era “eliberată” de Armata Roşie şi “ocupată” de cea mai odioasă diktatură comunistă! Trebuie să precizăm că la instalarea  prin forţă a comunismului, etnicii evrei, au avut un rol preponderent şi  condamnabil din punct de vedere istoric ! Componenţa de peste 90% a evreilor-comunişti, printre fondatorii Partidului Comunist Român (în fapt komisari sovietici de etnie mozaică) veniţi în România pe tancurile ruseşti, a însemnat scufundarea Ţării în întunericul celor 45 de ani de teroare roşie comunistă.
După fatidicul an 1944, spirala istorică a suferinţei româneşti a crescut inexorabil, atrăgând în ea zeci de milioane de români deportaţi, ucişi, închişi în temniţele comuniste, privaţi de cele mai elementare drepturi în lagărul comunist. Întregul popor român a fost martirizat, deviat de la cursul său istoric firesc, amputat prin distrugerea unei întregi generaţii de intelectuali şi înlocuirea acestora cu pseudo-valori de sortginte comunistă, a căror influenţă este prezentă şi continuă şi în ziua de astăzi.
Nu putem să uităm că marea majoritate a “torţionarilor” şi “educatorilor” din iadul închisorilor comuniste, care au schingiuit şi torturat  sute de mii de români (opozanţi ai regimului comunist) au fost de etnie mozaică.
Cu titlu de exemplu, amintim că numai torţionarul evreu Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general şi fost şef al D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956) se face responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre.
Pentru o reintrare în normalitate am aprecia ca pe un gest de solidaritate cu victimele comunismului din România, dacă reprezentanții comunității evreiești din România cât și ambasadorul Statului Israel din România, Excelența Sa David Oren, ar condamna public cu acest prilej, comunismul ca doctrină politică şi socială care a dus la moartea şi distrugerea materială şi morală a milioane de români.
De altfel bilanţul funebru al victimelor  acestei nefaste ideologii comuniste ridică numărul global al acestora la peste 100 milioane în întreaga lume, fiind cea mai distructivă ideologie din istoria Umanităţii.
O astfel de luare de poziţie nu ar constitui de altfel decât un binemeritat gest de respect faţă de poporul român, având în vedere faptul că toţi şefii de stat din România post-decembristă au onorat memoria victimelor nazismului, vizitând muzeul Holocaustului cu ocazia vizitelor oficiale în Israel, şi regretând în numele umanităţii care ne caracterizează ca popor, pierderile suferite de evrei.
Coaliția Împotriva Statului Polițienesc
Pentru detalii organizatorice, vă rugăm să ne contactați
Persoană de contact: Rapcea Mihai – tel. 0727673376 mail: rapcea@gmail.com

vineri, 21 ianuarie 2011

A aparut un nou post de televiziune romanesc. TVRR

Anunțăm apariția unui nou post de televiziune. Este vorba de un post on-line, numit TVRR. Am participat aseară, împreună cu Paul Tecuceanu (fratele regretatului actor Toni Tecuceanu) în calitate de invitați ai emisiunii Bad Politics, moderată de ziaristul Marius Șerban.

Tema emisiunii a fost DICTATURA BIOMETRICĂ, noile acte electronice pe care Statul Român dorește să le impună cetățenilor, la ordinul ocultei masonice. Puteți viziona emisiunea mai jos.

Bad Politics - TVRR din 20.01.2011 - The best home videos are here
Întrucât problematica Noii Ordini Mondiale este cu mult mai vastă iar informațiile corecte din media pe această temă lipsesc aproape cu desăvârșire, am promis că voi reveni la acest nou post tv, cu noi participări, poate chiar în calitate de realizator al unei emisiuni.

Voi anunța amănunte despre acest proiect în zilele următoare. Momentan, anunț participarea mea la emisiunea din această seară, de la orele 19.

Cum puteți viziona în direct emisiunea ? Iată instrucțiunile de instalare prezentate de administratorul acestei televiziuni:

”Intrati pe pagina de internet: http://www.tvrr.ro/
In josul paginii se gaseste un player TV, care ofera instant posibilitatea urmaririi mai multor canale de televiziune, printre  care si TVRR.  Posturile TV sunt ordonate alfabetic!
Vizionarea si activarea playerului este facila, legala si gratuita.
Functiile de reluare, inregistrare reluare si sau inregistrare in direct sunt disponibile celor abonati.
Activarea respectiv instalarea playerului se face o singura data si dureaza mai putin de 2 minute.
Cum se instaleaza?
…simplu
1.Dati clik pe  (Windows XP/Vista/7) inscriptie vizibila in partea de jos a playerului
2.Dati clik pe ,  Installer for PBX Romania, daca sunteti in Romania sau pe ,Instaler for PBX International, daca sunteti in Spania, Germania, Canada, Grecia, Franta …etc. Pentru SUA, alegi, Instaler for PBX sua .
3.Dupa instalare va aparea pe dektop-ul dv o ‘iconita’ cu PBX
4.Dati dublu clik pe iconita si creati-va cont prin apasarea butonului INSCRIE-TE GRATUIT!
5. Exemplu: User = TVRR( urmat de numele tau), o adresa de email valida si o parola
6.Bifati ultima casuta cu termenii si conditiile si dati ok! Contul a fost creat cu success!
7. Toti useri care au TVRR inaintea numelui,  vor participa automat la toate promotiile  televiziunii TVRR!
Vizionare placuta si stati aproape de www.tvrr.ro Foarte curand vom genera peste 10.000( zece mii) de locuri de munca! TVR R e prima televiziune care ataca criza nu prin vorbe ci chiar prin crearea locurilor de munca! Peste 10.000 de someri si nu numai, vor fi sprijiniti de TVRR, singura conditie de baza e sa ai net-ul acasa si … fi pe faza! TVR R emite non stop pe playerul PBX! Esti somer? Esti in cautarea unui part-time? O noua meserie se va naste!…mai sunt 15 zile!
Cu stima,
Adm.Radu Roncea”

joi, 20 ianuarie 2011

MAI AVEM DOAR 2 ZILE IN CARE SA NE EXPRIMAM DEZACORDUL FATA DE CARDUL DE SANATATE CU CIP!!!! SA LUAM ATITUDINE!


 

Exprimati-va dezacordul fata de noul card de sanatate cu cip, solicitand o alternativa

Hotarare de Guvern pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea prevederilor referitoare la cardul national de asigurari sociale de sanatate din titlul IX Cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare.
Contact: Calin Alexandru 0213072566
Afisat de la 11-01-2011 pana la 10-02-2011 HG norme card 11 ian 2011 Observatiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa: propuneri@ms.ro.
Termenul limita pana la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ (21 ianuarie)

Model de cerere catre Ministerul Sanatatii

 

Către

Ministerul Sănătății

În atenția

Domnului Ministru al Sănătății

Subsemnatul ………………….. cu domiciliul în ………………………, vă solicit să dispuneți introducerea în proiectul privind Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii din 18 noiembrie 2010 a posibilității unei altenative la cardul de sănătate electronic a unui card de sănătate (document) non-electronic.
Va amintim promisiunea facuta de a oferi alternativa celor care nu doresc sa primeasca cardul de sanatate cu cip (in conformitate cu intrebarile si raspunsurile) consemnata in documentul intitulat „Minuta 18.11.2010_8678_6520.doc”, urmare a dezbaterii publice avand ca tema proiectul de Ordonanta de Urgenta a Guvernului pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii din 18 noiembrie 2010.
Adresa documentului: http://www.ms.ro/documente/Minuta%2018.11.2010_8678_6520.doc
Citam din documentul mai sus amintit:
Intrebare:
- Cum se va respecta dreptul la alegere, respectiv daca sunt persoane care din diverse motive, din convingeri religioase nu doresc cardul cu cip? Nu ne intereseaza detaliile tehnice ci doar ce alternativa ne veti oferi?
Cristian Anton Irimie:
- Vom respecta dreptul la alegere al cetateanului si vom cauta o formula de inlocuire a cipului. [...]
Intrebare:
- Ce variante avem daca refuzam cardul?
Cristian Anton Irimie:
- Vom oferi varianta dovedirii calitatii de asigurat si fara acest card, vom gasi o cale de mijloc
In completarea argumentului referitor la convingeri religioase, pe considerentul respectarii dreptului la intimitatea vietii si confidentialitatea informatiilor cu caracter personal, solicitam introducerea unei altenative de document non-electronic.

Semnatura: ………………………                                          Data……………..

miercuri, 19 ianuarie 2011

Episodul 1.Protocoalele Inteleptilor Sionului,raportate la Romania,actuala.



Protocoalele Inteleptilor Sionului,au fost publicate pe sute de bloguri.Noi va vom arata cat de bine se potrivesc cu situatia actuala din Romania.Vor urma o serie de episoade deosebit de interesante.

Sa citim textul urmatorul din “Protocoalele Inteleptilor Sionului”:
Administratorii, alesi cu grija din popor de catre noi dintre crestinii inconstienti cei mai slugarnici, nu vor fi niciodata oameni competenti pentru administratia tarii. În acest chip ei vor deveni niste papusi trase de ata de catre inteligentii si genialii nostri sfetnici, de catre specialistii nostri, crescuti si pregatiti înca din copilarie în vederea administrarii afacerilor lumii întregi. Voi stiti ca specialistii nostri si-au câstigat cunostintele necesare administrarii si punerii în practica a planurilor noastre politice, din experienta istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante.”

Sa citim o stire aparuta in presa romaneasca in data de 23.12.2010 http://www.ziare.com.Ciudata…”COINCIDENTA”,nu?!

Romania este condusa de tinichigii, tamplari si chelneri, conform recomandarilor presedinteluiTraian Basescu. Asta se intampla dupa ce in Arad, Gheorghe Falca a promovat la conducerea unor agentii importante oameni cu meserii de baza stimate de presedinte.
Senatorul PSDValer Marian a depus miercuri o declaratie la Parlament in care semnaleaza ca unii demnitari din Arad, promovati de primarul Aradului, printre care Ministrul de Interne, Traian Igas, seful ANAF Sorin Blejnar, dar si secretarul de stat de la Transporturi, Eugen Pistru, nu au studii corespunzatoare pentru functiile pe care le au.Valer Marian a publicat declaratia politica pe blogul sau si aduce acuzatii privind studiile parlamentarilor si sefilor de agentii, dar si unor sefi de politie.
Eugeniu Pistru, secretar de stat in transporturi, a fost tinichigiu si sofer, dupa care a absolvit liceul si facultatea la distanta. Ministrul de Interne Traian Igas a fost tamplar.
Presedintele Consiliului Judetean Arad, fostul senator Nicolae Iotcu, a fost fochist, iar deputatul Iustin Arghir Cionca a fost chelner. Deputatul Lucian Rivis Tipei a fost dresor de caini si patron al unei firme de bodiguarzi, firma care a avut contracte cu primaria din Arad.
“In ultimii sase ani primarul Falca si-a constituit un cerc de putere personal la nivel national prin promovarea in functii cheie in diverse institutii fundamentale ale statului a unei suite de apropiati si fideli ai sa din judetul Arad”, a explicat Valer Marian.
Sorin Blejnar, cercetat pentru cotrabanda cu motorina si tigari
Acesta aminteste si ca presedintele ANAF, Sorin Blejnar, a fost acuzat de conducerea Sindicatului Pro Lex ca-i chema la raport pe inspectorii care controlau “pe cine nu trebuie”.
“De-a lungul ultimilor ani, Blejnar a fost suspectat de implicare in contrabanda cu motorina si tigari, fiind cercetat de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta in dosarul nr. 949/P/2009.
Numele lui Sorin Blejnar apare si in dosarul UCM Resita, instrumentat de DNA si soldat recent cu mai multe arestari, care priveste restituirea ilegala de TVA in suma de 60 milioane de euro catre firma afaceristului libanez Said Baaklini, cunoscut ca apropiat al ministrului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, si in care a fost pus sub acuzare zilele trecute senatorul PD-L Mircea Banias, presedintele Organizatiei judetene Constanta PD-L, cunoscut ca un apropiat al presedintelui Traian Basescu si al fratelui acestuia, Mircea Basescu“, mai scrie Marian pe blog.
Acesta aminteste si cazul ministrului Educatiei, Daniel Funeriu, care are doar 11 clase, deoarece nu si-a echivalat studiile in Franta.
“Ministrul Educatiei Nationale, Daniel Funeriu, este originar din Arad, de unde a plecat in strainatate impreuna cu parintii sai, inainte de 1989, la varsta de 17 ani. A revenit dupa 20 de ani, laudandu-se in CV cu diplome obtinute de la ONG
-uri straine pe care le considera institutii de invatamant superior si cu titlul de expert stiintific in nanotehnologii. Daniel Funeriu este un ministru unicat al educatiei in sensul ca n-a activat, respectiv n-a profesat in invatamantul romanesc”, adauga Marian.

Sa citim textul urmatorul din “Protocoalele Inteleptilor Sionului”:
“Cine ar putea rasturna o putere nevazuta? Caci puterea noastra este una de felul acesta. Francmasoneria exterioara, de la suprafata, nu serveste decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al actiunii acestei puteri, ba chiar si locul organizatiilor sale, SUPREM CONDUCATOARE, vor ramâne totdeauna necunoscute poporului.
Libertatea în sine ar putea fi complet nevatamatoare si ar putea exista într-un Stat fara a aduce vreun rau bunastarii popoarelor, daca ea s-ar sprijini pe legile credintei în DUMNEZEU si ale fratiei omenesti, straina de acea egalitate care este dezmintita chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea si supunerea. Având o asemenea credinta, poporul s-ar lasa guvernat de catre autoritatea parohiilor si ar merge înainte, umil si pasnic, sub conducerea pastorului sau sufletesc, împacat cu împartirea facuta de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iata de ce trebuie sa darâmam complet credinta în cele divine si trebuie sa smulgem din mintea crestinilor însusi gândul Dumnezeirii si al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule si lipsuri materiale.”

Biserica Ortodoxa Romana,presa ortodoxa,blogurile ortodoxe,sunt puse adesea in lumina…FUNDAMENTALISMULUI RELIGIOS!!!

Gabriel Andreescu: Extremismul de dreapta în România. CENTRUL DE RESURSE PENTRU DIVERSITATE ETNOCULTURALÃ Cluj-Napoca, 2003. Intrati aici si cititi http://www.edrc.ro//docs/docs/extremism_ro/05_extremism_ro_004.pdf
 
 preluare de pe blogul Gardul de Fier

Counter

TE-AM PRINS !!!

Sign by Danasoft - Get Your Free Sign

Viziteaza profilul lui Mihai Rapcea pe Colegi.ro Internet Trafic - Top Romanesc - Top Sites Romanian Language - Best Romanian Websites

eu

eu