Cardurile RFID intra si in Romania. Cine garanteaza securitatea portofelelor electronice ?

S-a mai făcut un pas înainte către închisoarea electronică globală. Zilele trecute ne minunam la vizionarea clipului pus pe youtube, despre hoții ce atentează la portofelele electronice ale americanilor.

Practic, un hoț cibernetic poate accesa cu ușurință datele cardului bancar ale oricărui utilizator care a avut proasta inspirație să achiziționeze un astfel de card.

Pentru aceasta, hoțul de buzunare electronice nu are nevoie decât de un cititor RFID (mascat într-o mapă eventual) și de un laptop, pentru a colecta datele cardurilor RFID și a le clona. Ca să nu mai spunem de faptul că, dacă are la dispoziție un dispozitiv POS- de tip RFID (cum sunt cele de la metrou), poate încasa bani instant (dacă a furat în prealabil și algoritmul de criptare al cardului bănci, sau eventual a furat un cititor RFID plasat public).

Întrebarea mea este, într-o țară în care phising-ul și clonarea de carduri au devenit sportul național favorit al infractorilor, ce succes vor avea noile carduri, și cum li se garantează posesorilor acestora recuperarea banilor în caz de fraudă ? Cum dovedește un păgubit faptul că banii ce i-au fost sustrași (sume de până în 100 de lei per tranzacție) i-au fost luați prin fraudă, din greșeală sau fără voia lui ?!

Azi, circulând cu metroul, am văzut agățate de barele de susținere pentru pasageri, reclame mobile pentru aceste noi carduri cu tehnologie RFID.
Îmi amintesc că, inițial refuzam cardurile per ansamblu (orice carduri), apoi, le-am refuzat pe cele cu cip, în favoarea celor cu bandă magnetică. Astăzi, între multele rele, dacă am fi puși să alegem între cele cu cip și cele cu tehnologie RFID, le-am alege, bineânțeles (în lipsă de alternative), pe cele cu CIP.

Societatea de consum impune omului ”modern” compromisuri după compromisuri. Am acceptat cărți de identitate din plastic în locul buletinelor de hârtie, deși mulți s-au opus (și se opun încă) folosirii acestora.

Acum, vin și cărțile de indentitate electronice, din care putem alege între cele fără cip, cele cu cip, și cele cu cip și RFID.

Pas cu pas, oamenii acceptă compromisul, iar până când vom ajunge să fim puși în situația de a alege între cardurile cu cip și RFID și cipul sub piele.

Concluzia este că, dacă vom accepta în continuare aceleași soluții de compromis, în timp, vom ajunge acolo unde vor să ne ducă artizanii Noii Ordini Mondiale. La sclavia electronică, a oamenilor-numere, înseriați și însemnați cu cipuri, ca animalele de pe stradă.

Ne-având acces la mass-media, nu avem decât o singură soluție de a ne opune. Informarea de la om la om, publicitate și informare prin metode de ”gherilă urbană”.

Revin aici cu ideea și rugămintea ca fiecare dintre noi, cei ce conștientizează pericolul acestor noi tehnologii, să facă un minim efort pentru a duce campaqnia de informare acolo unde se deplasează, mișcă sau trăiește. Personal, eu am permanent în buzunar o rolă de abțipilduri cu mesajul REFUZĂ DOCUMENTELE CU CIP, pe care le lipesc pe oriunde trec, prin oraș.

Dacă în București ar fi cel puțin 10 oameni la fel de determinați, campania de informare ar deveni (prin acumulare) un fenomen contagios, care ar naște cu adevărat o dezbatere publică, ar suscita interesul oamenilor, le-ar atrage cu adevărat atenția, i-ar face să își pună întrebări.

Alegerea este a fiecăruia dintre noi. Dar, A ȘTI ȘI A NU ACȚIONA, ESTE SUPREMA LAȘITATE.

Mihai Rapcea