Narcoza ”starilor spirituale” sau evolutie constienta !?

Scriu din nou despre un subiect sensibil, care va suscita mai mult ca sigur, controverse (am ales să republic și pe acest blog alternativ articolul, întrucât accesul la site-ul rapcea.ro - unde l-am postat initial, nu mai este posibil. Nu e prima data când site-ul meu ”cade” în urma atacurilor hakerilor de la MISA, după publicarea unor articole jenante pentru conducerea mișcării de yoga MISA).

 

MISA – Gregorian Bivolaru – yoga de la MISA – și produsul acestei școli: în cazul de față am în vedere cartea lui Radu Ionescu Heroiu, ” De la agonia incercarilor spirituale la extazul comuniunii cu Dumnezeu – cum am trecut cu succes unele teste spirituale majore cu ajutorul lui Dumnezeu si prin sustinerea Ghidului spiritual”.

 

Cartea a apărut – din câte am auzit, cu un an în urmă, și a fost făcută cadou tuturor celor ce au participat cu legitimație de tabără, la Tabăra Internațională de Yoga de la Costinești.

 

Condiția pentru a primi această carte era aceea de a fi citit în prealabil cărțile primite în anii anteriori, și în acest sens, am înțeles că s-a dat un fel de test de verificare a cunoștințelor – pe care nu l-au trecut cu brio decât un număr mic de persoane, deci cartea este puțin (sau chiar deloc) cunoscută chiar și în rândul colegilor de la MISA.

Tipărită în ediție de lux, pe foaie lucioasă de grosime mare, cartea este suficient de scumpă (45 lei) pentru a-i tria pe curioși de cititorii cu adevărat interesați de ea.

 

Mie personal mi-a fost recomandată ca un ”remediu spiritual” la dubiile și criticile pe care le am de câțiva ani cu privire la persoana și acțiunile – cel puțin discutabile din punct de vedere moral – ale lui Gregorian Bivolaru și a unor persoane din conducerea MISA (și nu numai) de care acesta este înconjurat.

 

Dornic să citesc cartea, dar ne-vrând totuși să o cumpăr, ”pentru a nu risipi resursele necesare existenței noastre” (ca să citez din carte), am reușit să fac rost de ea și să o lecturez cu atenție.

 

Nu intenționez să comentez paragraf cu paragraf întregul volum, deși ar merita cu prisosință un astfel de comentariu – din partea unui om care și-a depășit condiția tot prin yoga învățată la MISA, dar a reușit să depășească chiar și această condiție. Poate că un astfel de demers ar oferi și o altă viziune (nu neapărat mai adevărată sau mai corectă) asupra spiritualității, și ar pune în lumină câteva scăderi sau erori ale sistemului de gândire și valori promovat în această școală de yoga.

 

Cartea este structurată pe 3 părți: Introducerea (conținând 3 articole de Gregorian Bivolaru – Încercările spirituale inițiatice – Un psalm al lui David – Incercările spirituale și tentațiile la care a fost supus Iisus) și un preambul semnat de… ghiciți… ”mereu același” Gregorian Bivolaru (în total 56 de pagini).

 

Interesant de observat faptul că: aceste materiale introductive au mai fost publicate și anterior (e drept, cu mici și neglijabile modificări), inclusiv pe site-ul yoga esoteric. Pe de altă parte, ele nu se referă deloc la carte, la persoana și povestea de viață a autorului, ci doar comentează generic fenomenul testelor spirituale. Am stat și mi-am pus întrebarea: oare o prefață nu trebuie să constituie o introducere la cartea, la povestea propriuzisă ? Straniu. Nici o vorbuliță din partea lui Gregorian Bivolaru despre trăirile autorului sau persoana acestuia. Conlcuzia logică este că această prefață se constituie într-un gir tacit, acordat ”autenticității trăirilor” descrise de autor, pas prudent pe care Gregorian Bivolaru îl face în ideea în care cartea va fi prost primită de publicul cititor… unele pasaje din carte fiind destul de șocante (partea în care autorul își descrie viziunile și suferințele îndurate din partea demonilor, internarea la psihiatrie, puterile ”paranormale” etc.).

 

Încă de la pagina primă a Introducerii, suntem îndemnați să citim definiția cuvântului ”Criză” (la pagina 264 din Glosar), glosarul cărții ocupând alte 92 de pagini… (nu vă chinuiți să căutați, este cam același glosar de termeni întâlnit în mai toate cărțile publicate de MISA, pe ideea că ”repetiția este mama învățării”).

 

Deci povestea propriuzisă a colegului nostru, are doar 172 de pagini (din 241 câte are în total cartea), și asta cu multe poze ce ”ilustrează” pățaniile acestuia (deci probabil că textul în sine nu depășește cursiv 100 de pagini). Narativ, scris la persoana 1-a, ușor de parcurs în câteva ore.

 

Povestea relatată de Radu Ionescu Heroiu este emblematică în sine pentru spiritualitatea de la MISA. În primul rând, se observă același limbaj ”de lemn” aceeași ”corectitudine din punct de vedere spiritual” a relatărilor, ce contrazice spusele autorului (cum că ar fi scris cartea la dictare, ajutat de o colegă care dactilografia textul). Mai degrabă, textul a fost ”corectat” și ”cosmetizat” după canoanele lingvistico-spirituale a la MISA, pentru a corespunde nevoilor… Introducerii !!! Nu intru în detalii și exemple, dar dacă veți citi introducerea și relatarea propriuzisă, ”îndrăznesc să afirm cu anticipație” că veți observa asemănări ”deloc întâmplătoare” de exprimare…

Și acum, despre subiectul în sine. Voi porni de la punctul (considerat de mine) slab al întregii experiențe, precum și al filosofiei de viață yoghine – propuse și promovate la MISA. STĂRILE !!!

 

Dacă veți da o căutare în orice text emanat de această școală de yoga, veți observa un cuvânt care se repetă cu obstinație, acela de ”stare”, deși, în mod paradoxal, nu apare la glosarul de termeni de la final…

 

La MISA se vorbește și se pune excesiv accentul pe stări, trăiri, indiferent de context (de la ”stare de conștiință”, ”stare inefabilă”, ”starea de iubire”, ”starea de curaj”, ”starea de compasiune”, ”starea de îndumnezeire”, etc.). Nu am remarcat acest lucru decât atunci când am avut contactul direct cu alte școli de yoga (tradiționale), care nu vorbeau în termeni de ”stări” sau ”trăiri” și care nu apreciau gradul de evoluție spirituală în raport de ”nivelul stărilor” practicanților.

 

La MISA, tonul a fost dat în această direcție de chiar liderul spiritual al Mișcării, Gregorian Bivolaru, care, parafrazându-l pe Iisus Hristos în zicerile sale, spunea adesa ”Pomul se cunoaște după roade, omul după fapte, iar yoghinul după stările pe care le trăiește” (în paranteză fie spus, îi place să facă astfel de adăugiri, completări sau modificări – care să ”îmbunătățească” textele sacre – inclusiv ale rugăciunii ”Tatăl Nostru” – și prin care se pune –prin comparație deasupra celor ale căror texte le completează și ”corectează” dar asta este o altă dovadă de ”modestie exemplară” despre care voi scrie cu altă ocazie mai amplu).

Nu am regăsit această susținere – cu privire la stări – ca un etalon al nivelului (gradului de spiritualizare) atins de practicant – NICĂIERI în vre-o altă școală spirituală de yoga tradițională (tibetană sau indiană).

 

Dimpotrivă, pretutindeni (ca și în creștinism) se pune problema ”roadelor”, a rezultatelor (”faptelor”) omului, care sunt obiectivarea nivelului spiritual atins de practicant.

 

Eu pun o singură întrebare: Se știe că ”morala gay” sau cea a tinerilor din ziua de azi, lipsiți de reperele spirituale, este de genul ”If you feel good, it`s ok”. Și la MISA, dacă ai trăiri minunate, extatice, acesta este reperul că ești pe drumul cel bun, că ești ok.

 

Așa s-a ajuns la curvăsăreala fără nici o noimă în care bărbați și femei își schimbă peste noapte ”iubiții/iubitele” ca pe ciorapi (confundând stările de plăcere intensă de natură sexuală cu iubirea), la ”țepe” de afaceri ”colegiale” (în care e normal să ai o ”stare bună” dacă ai câștigat niște bani, ce dacă celălalt rămâne lefter, nu !?, e karma lui), la acel tip de egoism ”spiritual” dar primitiv, în care dacă ție ți-e bine, trebuie să permanenizezi această ”stare”, să ”trăiești în momentul prezent” fără a te preocupa prea mult ziua de mâine.

 

Dar uneori, o stare de bine te poate condiționa, îți poate creea o dependență care să te ducă în situația de a nu mai dori altceva (sau mai mult de atât). Acel ”bine” care este dușmanul ”mai binelui”. De multe ori, atunci când practicantul respectiv are un caracter mai slab, ce tinde să îl facă să se retragă (să fugă) din fața dificultăților inerente vieții în lume, acesta nu mai caută să izbândească, să triumfe pe toate planurile (inclusiv social), ci începe să se mulțumească cu puțin din toate privințele, ajungând în final o ”legumă” socială, un om fără repere, planuri, ambiții, dorințe și voință proprie. Datorită lipsei puterii interioare de a mai lua decizii singuri, în lipsa fizică a Maestrului (pe care îl consultau del la cele mai banale chestiuni până la cele mai intime) ajung să cadă în patima ”consacrărilor”.

 

Consacrarea fructelor acțiunilor, ca metodă de a realiza karma yoga, a devenit o metodă de divinație, de consultare a voinței divine. Omul nu mai consacră roadele acțiunilor pentru a se elibera de rezultatele acestora și pentru ca Voința Divină să acționeze prin el, ci pentru că nu se mai poate hotărâ, nu mai poate lua decizii singur, din frica absurdă de a nu greși. Mulți colegi nu au înțeles superbitatea existenței umane. Darul ei cel mai de preț. Libertatea de a lua decizii. De a greși sau de a nu greși. Extraordinară satisfacție, pentru cei care știu să o prețuiască.

 

Așa au ajuns unii să se rupă de lume, să nu îi mai intereseze nimic altceva. Nu tu planuri de viitor, nu tu carieră, familie, job. Atracția acestei ”stări de bine spiritual” a devenit pentru unii ca un drog, o stare de spirit hipnotică, anesteziantă, depersonalizantă – în sensul mundan. Și anii au trecut, oamenii s-au trecut și ei, iar unii se trezesc câteodată și se întreabă șocați: ”ce am făcut cu viața mea ?!”

 

Emblematic este aici un citat ”semnificativ” din aforismele lui Gregorian Bivolaru, publicat în caietul Taberei de Vacanță Yoga Costinești 2010, “Exista unii sarmani yoghini care vor cu tot dinadinsul sa faca copii. Un astfel de yoghin ajunge sa isi doreasca cu ardoare un singur lucru, sa fie tata.”  - pag 291, aforismul 17.

 

Ideea respectivă apare și în cartea lui Radu Ionescu Heroiu: (pag 172: ”Ca nivel predominant de conștiință, în perioada următoare, am ajuns la conștiința omului obișnuit. Simțeam foarte puternic tendințele dominante ale acestei conștiințe: să ai o familie, să faci copii și să trăiești numai pentru tine. Eram hotărât să nu mă opresc aici și să îmi continui ascensiunea spirituală.”)

 

Lipsa evidentă de bun simț este ”exemplară” în textul mai sus citat. Dacă părinții autorului acestui text ar fi fost niște ”yoghini adevărați”, acesta s-ar mai fi născut ?!

 

Nu pot să nu observ aici un anumit tip de ”extremism” al opiniei exprimate mai sus referitor la viața de familie și zămislirea de urmași. Pe de-o parte, Gregorian Bivolaru vorbește despre acei ”sărmani yoghini” care nu se mai gândesc la altceva decât cum să facă copii. Eu nu am cunoscut astfel de oameni, cel puțin nu la MISA. În schimb, am întâlnit bieți yoghini de la MISA, cărora nu le stătea gândul decât la sex, dacă se poate, fără responsabilități, fără dorința de a deveni părinți în urma actelor lor amoroase cu ”continență sexuală®”.

 

Pe de altă parte, autorul relatării reunește sub titulatura de ”conștiință a omului obișnuit” dorința de a avea familie, de a face copii, și cea de ”a trăi numai pentru tine”. Din câte știu eu, din experiența mea de viață, cei care trăiesc ”numai pentru ei” refuză să își asume responsabilități, deci să își întemeieze o familie și să facă copii.

 

Din punctul meu de vedere cel puțin, a aduce pe lume un copil este un act de mare responsabilitate. E cu mult mai mult decât a-ți asuma un ”tapas” pe 25 de ani !!! Pentru că după ce l-ai început, nu poți renunța la el !

 

Păi, așa combatem noi Noua Ordine Mondială !? În acest caz, G.B. ajunge ”la unison” cu planurile masonice, care și ele caută modalități de scădere a populației lumii… și cum să mai afirmi că yoga a la MISA nu face parte din curentul New Age ?!

 

Revenind la relatarea colegului nostru Radu Ionescu Heroiu, aceasta abundă în descrieri ale unor atacuri demonice asupra sa, însoțite de suferințe fizice și psihice atroce, după cum le caracterizează el însuși.

 

Interesant este modul în care își compară luptele cu demonii și trăirile terifiante, cu ale unor sfinți creștini din Pateric, care au trecut și ei prin experiențe similare. Cu o singură și remarcabilă diferență, pe care Radu Heroiu se pare că nu o sesizează. În cazurile acelor sfinți, atacurile demoniace erau percepute ca atare și de către cei din jur (în mod obiectiv). La fel și experiențele miraculoase declanșate de apariția stării de sfințenie. 

 

În relatarea despre care vorbim, aceasta abundă de schimbări miraculoase în ceea ce privește starea vremii, sincronicități sau intuiții în care naratorul simte că prin persoana cu care comunică se manifestă alte forțe (demonice sau divine), dedublări și translații în planuri astrale sau mentale, care au un singur neajuns: nu pot fi obiectivate sau verificate din exterior de către o terță persoană. Inclusiv ”vindecările” despre care autorul spune că le-a făcut prin metode paranormale, grație ”sidhiurilor” dobândite, sunt realizate rar, de multe ori beneficiarul (persoana vindecată) ne-aflând de unde i se trage vindecarea…

 

Anumite semne ale ”încercărilor demoniace” prin care autorul trece (viziunea unor persoane sau lucruri pe care cei din jur nu le percep, stări de frică, dureri de natură ”subtilă”, stările de oboseală și epuizare extremă, incapacitatea de concentrare, depresiile, imposibilitatea de a merge într-o anumită direcție – datorită unui ”cordon ombilical” care îl leagă de o anumită zonă, ) sunt regăsite la anumite boli sau dezechilibre hormonale ce provoacă halucinații sau tulburări temporare de percepție – similare cu cele regăsite în anumite boli psihice, cum ar fi schizofrenia.

 

Ce este un schizofrenic ? Poate fi un om în aparență absolut normal, dar care să își dea seama – după 6 ani, că cel mai bun prieten al lui este o persoană care nu a existat niciodată în realitate. 

 

Este binecunoscut faptul că celebrul psihanalist Carl Gustav Jung, a avut o perioadă de aproximativ un an și jumătate în care acesta a fost considerat nebun, întrucât – în urma anamnezei – la care s-a supus, a început să vadă persoane ce nu aveau o existență perfceptibilă de către cei din jur, și să comunice cu ele. Ce e interesant este că, deși spuneau lucruri interesante (despre unele Jung însuși spunând în memoriile sale că el personal nu avea de unde să le cunoască), în final a realizat că acele personaje erau doar PROIECȚII ALE MINȚII SALE !!!

 

Recomand cu căldură lui Radu Ionescu Heroiu memorialistica lui Jung ! Asta nu înseamnă că aș contesta existența obiectivă a demonilor. Dimpotrivă ! Dar cred cu tărie că omul ar trebui să se teamă de demonii propriei minți decât de cei din afara lui. Cum spunea un mare (și adevărat) înțelept, ”cel mai mare dușman al tău ești tu însuși”. Reciproca poate fi valabilă și în ce privește prietenii…

 

Nu în ultimul rând aș vrea să mai atrag atenția asupra faptului că anumite substanțe – spre exemplu adrenocromul (adrenalina oxidată), existenă în corp, chiar și în cantități mici, poate produce exact aceleași percepții cu cele descrise în care de colegul nostru, ce corespund simptomatologiei, ca la carte, schizofreniei (mai puțin puterea de a distinge iluziile de realitate).

 

Recomand lecturarea lucrării ”Vindecând schizofrenia” de dr. A. Hoffer, din care ofer un pasaj.

Ad Re No Chrome

Ar mai fi multe alte argumente de adus, dar mă opresc aici, din lipsă de timp. Sper că v-am trezit curiozitatea supra cărții colegului nostru, dar și asupra celorlalte repere bibliografice la care am făcut referire.

 

Cât despre Radu Ionescu Heroiu, nu îi pot adresa decât o singură solicitare. Să ne obiectiveze, fie și o singură dată, povestea cu norii și schimbarea stării vremii, la voință, INSTANTANEU !!! – cum afirmă în carte. Citez de la pag. 223: ”Ceea ce gândeam în acest plan (cauzal) se îndeplinea instantaneu, am fost uimit de atâta forță. Am început să experimentez în planul cauzal și voiam ca, folosind această stare de forță extraordinară, să schimb vremea, așa cum o mai făcusem înainte, deschizându-mi inima. De exemplu, voiam ca, dacă ploua torențial, să opresc ploaia și să iasă Soarele. Am constatat că ajungea doar să mă gândesc la aceasta și soarele apărea instantaneu.”

 

Ar fi o premieră mondială care ne-ar consolida tuturor încrederea în calea spirituală de la MISA.

 

Pe când o astfel de demonstrație ?!