TVRR

vineri, 6 august 2010

Demnitate Naţională

SCRISOARE DESCHISĂ

Romania nu este Gaza !

Excelenţei Sale,

Domnului SHIMON PERES

Preşedinte al Statului ISRAEL

Ne adresăm Excelenţei Voastre, în numele celor pe care îi reprezentăm, precum şi a celor aproape două milioane de martiri ai Neamului, ucişi fără judecată de temuta Securitate, în trecutul încă proaspăt al memoriei naţionale.

Excelenţă,

După cum bine cunoaşteţi, comunitatea mozaică din România trăieşte şi munceşte în bună pace, chiar dacă istoria acestor meleaguri a fost zbuciumată, plină de controverse şi de multe ori sângeroasă. Prezenţa Excelenţei Voastre în ţara noastră reprezintă un prilej pentru noi, de a încerca să clarificăm împreună, sincer şi deschis, “activitatea” unor evrei-comunişti în epoca postbelică din România (Al Doilea Război Mondial).

28 iunie 1940 – A insemnat invadarea României de către trupele sovietice, având ca rezultat, anexarea Basarabiei, Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, precum şi preluarea puterii locale de către evreii-comunişti. Este o lovitură grea, pe care românii au simţit-o în suflet, şi totodată începutul ofensivei comuniste împotriva Ţării şi a Neamului Românesc.

23 august 1944 – România era “eliberată” de Armata Roşie şi “ocupată” de cea mai odioasă diktatură comunistă! Trebuie să precizăm că la instalarea prin forţă a comunismului, coreligionarii d-vostră, au avut un rol preponderent şi condamnabil din punct de vedere istoric ! Componenţa de peste 90% a evreilor-comunişti, printre fondatorii Partidului Comunist Român (în fapt komisari sovietici de etnie mozaică) veniţi în România pe tancurile ruseşti, a însemnat scufundarea Ţării în întunericul celor 45 de ani de teroare roşie comunistă.

După fatidicul an 1944, spirala istorică a suferinţei româneşti a crescut inexorabil, atrăgând în ea zeci de milioane de români deportaţi, ucişi, închişi în temniţele comuniste, privaţi de cele mai elementare drepturi în lagărul comunist. Întregul popor român a fost martirizat, deviat de la cursul său istoric firesc, amputat prin distrugerea unei întregi generaţii de intelectuali şi înlocuirea acestora cu pseudo-valori de sortginte comunistă, a căror influenţă este prezentă şi continuă şi în ziua de astăzi.

Excelenţă,

Nu putem să uităm că marea majoritate a “torţionarilor” şi “educatorilor” din iadul închisorilor comuniste, care au schingiuit şi torturat sute de mii de români (opozanţi ai regimului comunist) au fost de etnie mozaică.

Cu titlu de exemplu, amintim că numai torţionarul evreu Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general şi fost şef al D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956) se face responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre.

Pentru o reintrare în normalitate, amintiţi-vă de Sanctitatea Sa, Papa Benedict, care şi-a cerut pe bună dreptate scuze pentru responsabilitatea creştină în legătură cu antisemitismul, şi a cerut evreilor şi creştinilor : *să se unească pentru a întări relaţiile şi să continue să meargă împreună pe drumul reconcilierii şi fraternităţii .*

Nu aşteptăm scuze, pentru că noi ştim că doar Dumnezeu, în Mila sa nemărginită, are puterea de a ierta cu adevărat, şi doar Lui ar fi înţelept să-i cereţi iertare!

Ce puteti face d-voastră, în numele comunităţii evreieşti din România şi din întreaga lume, este să adoptaţi o poziţie corectă faţă de crimele săvârşite de coreligionarii d-voastră, şi să condamnaţi public holocaustul komunist.

Mai nou, recenta obraznicie a reprezentanţilor Muzeului Holocaustului din SUA care pretind Băncii Naţionale a României să retragă o emisie numismatică care cuprinde patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, o apreciem ca un atac la adresa Creştinismului Ortodox şi ne aduce în situaţia de a ne face ne indoim de bunele intentii ale coreligionarilor d-voastră americani.

Vă reamintim de asemenea recentele D-voastră declaraţii potrivit cărora afirmaţi că „aţi cumpărat” Romania, alături de alte ţări, iar Israelul are o poziţie bună ne-având probleme, sunt jicnitoare şi alarmante din perspectiva reconcilierii pe care o dorim cu toţii.

Excelenţă,

În spiritul acestui ADEVĂR, având în vedere proxima vizită oficială a Excelenţei voastre în ţara noastră, am aprecia ca pe un gest de solidaritate cu victimele comunismului din România, dacă aţi condamna public comunismul ca doctrină politică şi socială care a dus la moartea şi distrugerea materială şi morală a milioane de români.

De altfel bilanţul funebru al victimelor acestei nefaste ideologii comuniste ridică numărul global al acestora la peste 100 milioane în întreaga lume, fiind cea mai distructivă ideologie din istoria Umanităţii.

O astfel de luare de poziţie nu ar constitui de altfel decât un binemeritat gest de respect faţă de poporul român, având în vedere faptul că toţi şefii de stat din România post-decembristă au onorat memoria victimelor nazismului, vizitând muzeul Holocaustului cu ocazia vizitelor oficiale în Israel, şi regretând în numele umanităţii care ne caracterizează ca popor, pierderile suferite de coreligionarii Domniei Voastre.

În acelaşi spirit al regretului faţă de pierderile suferite de poporul român, ar fi meritoriu dacă aţi binevoi ca, pe parcursul vizitei d-voastră în România, să onoraţi memoria victimelor comunismului, vizitând Memorialul Sighet sau unul dintre abatoarele umane comuniste (Jilava, Aiud sau Gherla).

Pentru o mai bună informare, vă prezentăm în continuare, o enumerare succintă, a listei celor mai proeminenţi evrei-comunişti, răspunzători de holocaustul komunist din România, ţară pentru care au luptat şi au murit bunicii, părinţii, şi fraţii noştri!

O rugăm pe Excelenţa Voastră să agreeze expresia înaltei noastre consideraţii.

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România

prin preşedinte Viorel ENE

Asociaţia Baricada Inter 1989

Prin preşedinte ec. Ion IOFCIU

Mişcarea pentru Libertate

Prin preşedinte av. Mihai RAPCEA

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor

Prin vicepreşedinte Mircea Surdu

Bucureşti 3 august 2010

Anexa 1

Lista celor mai reprezentativi evrei-comunişti care au pus mâna pe România după 1944

  • Ana Pauker ( Hannah Rabinshon) poreclită ”Stalin cu fustă”; secretar gen. al CC al Partidului Comunist Român (1944-1948).
  • Ella Diamantestein - secretara Annei Pauker.
  • Ilca Melinescu (Ilka Wasserman) – şefă a MAE; directoarea editurii Cartea Rusă.
  • Carol Lustig - director MAE(1948-1952).
  • Ana Toma (Ana Grossman) – soţia lui Pantelei Botnarenko, şeful Securităţii; ministru la MAE (1950-1952).
  • Avram I.Bunaciu (Abraham Gutman) – Ministru al Justiţiei (1948-1952); ambasador la ONU (1956-1957); ministru MAE(1958-1961).
  • Leonte Răutu (Lev Oigenstein) – membru CC al PCR (1948-1972) şi multe alte funcţii înalte.
  • Miron Constantinescu (Meher Cohen) – membru al CC al PCR; ministru al Minelor.
  • Ghizela Vass - membru CC al PCR (1948-1984); membru în conducerea Comitetului Democratic Evreiesc în 1950.
  • Leopold Filderman - Preş. al Comisiei Superioare de Epuraţie de pe lânga Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti.
  • Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin) – conducătoral PCR; contracandidat al lui N. Ceauşescu (1945-1988).
  • Heinrich Kreidl - secretar gen. în Min. Lucrarilor.
  • Jean Coller - şef Direcţia de cadre (1945-1950).
  • Walter Roman (Erno Neulander) evreu din Oradea; şef al direcţiei Politice a Armatei; tatăl lui Petre Roman (Prim Ministru al României 1989-1991).
  • Silviu Brucan (Saul Bruckner) conducătorul campaniei de bolşevizare a României; ambasador la Washington (1956-1962).
  • Leonte Tismaneanu (Enea Leon Tismeneţki) redactor şef la editura PCR; profesor la Fac. de Marxism-Leninism; tatăl lui Volodea Tismaneanu, actual preşedinte al IICCMER.
    • Alexandru Nicholschi (Boris Grundberg); evreu basarabean, şef NKVD pt. România; şef la DGSP/MAI (1948-1961).
    • George Silviu (Gersch Golinger); secretar gen. al MAI (1946-1953).
    • Teohari Georgescu (Burah Tescovici) agent NKVD; ministru MAI (1944-1952).
    • Moises Haupt - general, comandant militar al Bucureştiului (1944-1950).
    • Ştrul Mauriciu, colonel, director al Securităţii Galaţi (1948). Foştii deţinuţi politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor ţărăneşti din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturaţi, cu sârmă ghimpată, scuipându-i şi umilindu-i înainte de a-i împuşca.
    • Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general. A fost şeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956). Responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre. L-a arestat personal pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ştefan Foriş, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de şoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiuşa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată în prealabil în aceeaşi curte, acoperindu-l cu moloz.
    • Fuchs (Fux) Iani, maior, Fălticeni – arestase copii de 12 ani fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securităţii, pe aceşti copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui veniţi în control au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reţinută într-o celulă al cărei pat nu avea scânduri, cu răni grave la şoduri, stătea direct pe ciment unde îşi făcea şi nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia înnebunise deja, urlând de disperare când i s-a deschis uşa. Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu şi-l aminteşte şi ea pe “fiorosul maior Fux” care i-a scos unghiile cu cleştele.
    • Feller Moritz, locotenent, Botoşani. Torţionar sadic, pe tatăl lui Ilie Alexoaie l-a torturat folosind curentul electric de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă şi l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiţă Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller.

Lista este lungă şi cuprinde încă 211 nume de evrei-comunişti din posturile cheie ale Partidului Comunist Român !

Un comentariu:

Angela spunea...

Felicitari semnatarilor pentru continut, dar mai ales pentru curaj!

Counter

TE-AM PRINS !!!

Sign by Danasoft - Get Your Free Sign

Mai sunt... săptămâni, zile, ore, minute până la Sfârşitul Lumii, după Calendarul Mayaş (21.12.2012)

Viziteaza profilul lui Mihai Rapcea pe Colegi.ro Internet Trafic - Top Romanesc - Top Sites Romanian Language - Best Romanian Websites

eu

eu