TVRR

marți, 21 decembrie 2010

Cardurile RFID intra si in Romania. Cine garanteaza securitatea portofelelor electronice ?


S-a mai făcut un pas înainte către închisoarea electronică globală. Zilele trecute ne minunam la vizionarea clipului pus pe youtube, despre hoții ce atentează la portofelele electronice ale americanilor.

Practic, un hoț cibernetic poate accesa cu ușurință datele cardului bancar ale oricărui utilizator care a avut proasta inspirație să achiziționeze un astfel de card.

Pentru aceasta, hoțul de buzunare electronice nu are nevoie decât de un cititor RFID (mascat într-o mapă eventual) și de un laptop, pentru a colecta datele cardurilor RFID și a le clona. Ca să nu mai spunem de faptul că, dacă are la dispoziție un dispozitiv POS- de tip RFID (cum sunt cele de la metrou), poate încasa bani instant (dacă a furat în prealabil și algoritmul de criptare al cardului bănci, sau eventual a furat un cititor RFID plasat public).

Întrebarea mea este, într-o țară în care phising-ul și clonarea de carduri au devenit sportul național favorit al infractorilor, ce succes vor avea noile carduri, și cum li se garantează posesorilor acestora recuperarea banilor în caz de fraudă ? Cum dovedește un păgubit faptul că banii ce i-au fost sustrași (sume de până în 100 de lei per tranzacție) i-au fost luați prin fraudă, din greșeală sau fără voia lui ?!

Azi, circulând cu metroul, am văzut agățate de barele de susținere pentru pasageri, reclame mobile pentru aceste noi carduri cu tehnologie RFID.
Îmi amintesc că, inițial refuzam cardurile per ansamblu (orice carduri), apoi, le-am refuzat pe cele cu cip, în favoarea celor cu bandă magnetică. Astăzi, între multele rele, dacă am fi puși să alegem între cele cu cip și cele cu tehnologie RFID, le-am alege, bineânțeles (în lipsă de alternative), pe cele cu CIP.

Societatea de consum impune omului ”modern” compromisuri după compromisuri. Am acceptat cărți de identitate din plastic în locul buletinelor de hârtie, deși mulți s-au opus (și se opun încă) folosirii acestora.

Acum, vin și cărțile de indentitate electronice, din care putem alege între cele fără cip, cele cu cip, și cele cu cip și RFID.

Pas cu pas, oamenii acceptă compromisul, iar până când vom ajunge să fim puși în situația de a alege între cardurile cu cip și RFID și cipul sub piele.

Concluzia este că, dacă vom accepta în continuare aceleași soluții de compromis, în timp, vom ajunge acolo unde vor să ne ducă artizanii Noii Ordini Mondiale. La sclavia electronică, a oamenilor-numere, înseriați și însemnați cu cipuri, ca animalele de pe stradă.

Ne-având acces la mass-media, nu avem decât o singură soluție de a ne opune. Informarea de la om la om, publicitate și informare prin metode de ”gherilă urbană”.

Revin aici cu ideea și rugămintea ca fiecare dintre noi, cei ce conștientizează pericolul acestor noi tehnologii, să facă un minim efort pentru a duce campaqnia de informare acolo unde se deplasează, mișcă sau trăiește. Personal, eu am permanent în buzunar o rolă de abțipilduri cu mesajul REFUZĂ DOCUMENTELE CU CIP, pe care le lipesc pe oriunde trec, prin oraș.

Dacă în București ar fi cel puțin 10 oameni la fel de determinați, campania de informare ar deveni (prin acumulare) un fenomen contagios, care ar naște cu adevărat o dezbatere publică, ar suscita interesul oamenilor, le-ar atrage cu adevărat atenția, i-ar face să își pună întrebări.

Alegerea este a fiecăruia dintre noi. Dar, A ȘTI ȘI A NU ACȚIONA, ESTE SUPREMA LAȘITATE.

Mihai Rapcea

joi, 16 decembrie 2010

Victimele Mineriadelor au formulat plangere penala impotriva lui Oprescu

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania(A.V.M.R.)
Str.Batiştei nr.11,sect.2, Bucuresti
tel/fax :021.310.73.32.
425/13.12.2010
Către,

PARCHETUL DE PE LINGA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In atentia dnei.

Procuror General Codruta Kovesi


Asociaţia  noastră formulează PLINGERE PENALA impotriva Primarului General Sorin Oprescu pentru savirsirea infractiunilor de distrugere, de abuz in serviciu, profanare a unui monument de cult  si nerespectarea prevederilor legale privind disciplina in constructii.



In fapt, vineri, 1o.12.2010, Primarului General Sorin Oprescu a fost vazut in fata   Troitei Victimelor Mineriadelor, amplasata legal de Asociatia noastra, in fata Teatrului National,  dind din maini ca Ceausescu si dand “indicatii pretioase” de vandalizare si distrugere a monumentului.

Urmarea : Troita Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din Romania si Borna cu “km.0 al democratiei”   au fost peste noapte  vandalizate, probabil de firma care lucreaza in fata Teatrului National un grup statuar kitch din dispozitia macelarului edil sef. Precizam ca Troita cintareste  peste 3 tone, a fost nevoie de o macara cu acces in centru ca sa  smulga Troita din fundatia sa adinca de 1,5 m. Pe noul amplasament, Troita a fost amplasata pe pamint, fara temelie, cu putin beton, astfel incit aceasta reprezinta un pericol si poate cadea pe trecatori (cu intentia de a fi inlaturata apoi definitiv).
Ceea ce nu a reusit PSD-ul, sa distruga un simbol crestin al luptei anticomuniste, a reusit mina dreapta  ateului Ion Iliescu (nici profanatorul Oprescu nu dovedeste respect fata de ceea ce reprezinta Troita si faptul ca a fost sfintita de Patriarhia Romana). Motivul este clar politic, fiind cunoscuta implicarea falsului revolutionar Sorin Oprescu in represiunea din iunie 1990, ocazie cu care in mod samavolnic, acesta si-a incalcat juramintul lui Hipocrate si a dat pe mina tortionarilor mineri (adusi de eminenta Ion Iliescu) zeci de luptatori anticomunisti  internati in Spitalul Municipal si raniti in lupta impotriva KGB-istilor Iliescu&Co.

Solicitam  identificarea si tragerea la raspundere penala a autorilor vandalizarii, care au comis impreuna cu Sorin Oprescu aceasta ofensa publica si profanare a unui monument si a memoriei victimelor mineriadelor.
Solicitam obligarea autorilor la plata despagubirilor morale.

Solicitam repunerea in situatia anterioara si obligarea Primarul General Sorin Oprescu, sa repuna la locul anterior ,,Troita’’ pe soclul acesteia; sa publice scuze publice intr-un cotidian de larga circulatie pentru victimele mineriadelor.


Preşedinte A.V.M.R.
Viorel Ene
1 vote, average: 5.00 out of 5

miercuri, 15 decembrie 2010

Javra ordinara Sorin Oprescu

PSD-ul si Comunismul nu au murit ! Ei traiesc mai departe prin primarii lor !
JAVRA ORDINARA actualul primar general al Capitalei,  SORIN OPRESCU a vandalizat troita Victimelor Mineriadelor 1990- 1991 din Piata Universitatii.
Aceasta Troita sfintita de reprezentantii Patriarhiei Romane a fost profanata de acest Doctor MENGELE, acelasi individ care incalcandu-si juramantul de doctor a dat pe mana minerilor in 13-15 iunie 1990 zeci de protestatari.
Fiu de securist si sluga criminalilor Iliescu si Roman a avut nerusinarea sa profaneze sangele varsat de protestatarii anticomunisti din 1990.
Vom actiona prin toate mijloacele posibile impotriva acestui tortionar care distruge simbolurile anticomuniste din Bucuresti.
Solicitam sprijinul tuturor anticomunistilor din 1990 si din prezent.
Asa sa ne ajute Dumnezeu.
Presedinte A.V.M.R.
Ene Viorel
 
 
 
 

marți, 7 decembrie 2010

Victimele Mineriadelor acuza de spionaj Ambasada SUA si cer expulzarea personalului diplomatic al ambasadei

SCRISOARE DESCHISĂ
Adresată Ministrului Afacerilor Externe, Parlamentului României și Președintelui României.

Subscrisa Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, vă solicităm ca, potrivit uzanțelor interne și internaționale privind personalul diplomatic, să retrageți acreditările și să dispuneți declararea ca persoane non-grata, a tuturor funcționarilor Ambasadei SUA din București, în frunte cu Ambasadorul SUA Mark Gitenstein, cu acordarea unui termen limită pentru părăsirea teritoriului Statului Român.
Apreciem că această măsură trebuie luată de urgență, în raport de activitățile de spionaj desfășurate pe teritoriul României de către personalul Ambasadei SUA, activități ce încalcă legislația română privind activitatea diplomatică.
Cerem autorităților române să ia atitudine față de încălcările flagrante ale uzanțelor diplomatice de către personalul Ambasadei SUA, care potrivit informărilor NEDEZMINȚITE de oficialitățile SUA, astfel cum au fost dezvăluite pe web-siteul Wikileaks, fac spionaj pe teritoriul României.
Astfel, prin  Depesa cu Nr. 15113 in 18 februarie 2009  semnata de Hillary Clinton si transmisa “secret, nu pentru straini si distributie in Internet“. făcută publica duminica, 5 decembrie 2010 pe siteul Wikileaks, se dădeau instrucțiuni personalului Ambasadei SUA din Bucure ști, de a se culege urgent informatii despre sute de firme, companii industriale, energetice, tehnologice, de transport, comunicatii, farmaceutice, conducte de gaz etc. de pe teritoriul României, precum și al altor state. Nu sunt vizate prioritar obiective militare, ci obiective civile, iar emitentilor de informatii “nu li se cere sa se consulte cu guvernele-gazda in privinta acestei solicitari“.
Mai grav este faptul că nu avem de-a face cu un act izolat, ci cu o politică agresivă de spionaj ce încalcă legislația română și internațională în vigoare, deoarece Directiva din 18 februarie 2009, cu termen de predare a informatiilor pana in 20 martie 2009, vine in completarea unei directive din 2008, emisa inainte de administratia Obama. Insa actuala administratie a SUA continua si dezvolta initiativa din vremea administratiei Bush si a secretarului de stat Condoleezza Rice.
Mai mult, prin telegrama plecată pe 16 iunie 2009 de la Departamentul american de Stat şi semnată de Hillary Clinton se solicită personalului Ambasadei SUA din București colectarea de date și informaţii cu privire la vulnerabilităţile, averea, starea de sănătate a actualilor lideri din România, a celor în devenire, precum şi a consilierilor lor. În acelaşi timp, se cer informaţii biometrice despre toate persoanele cu funcții importante în Statul Român, dar și din orice alte domenii de interes general.
Față de aceste încălcări grave ale legislației în vigoare, vă solicităm expulzarea personalului Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.
Suntem sătui de aroganța și obrăznicia acestora, care și-au construit un veritabil buncăr în inima Bucureștiului și încalcă zilnic legislația Românească, uneori chiar ucigând (a se vedea cazul Teo Peter), fără a fi trași la răspundere.
În situația în care nu veți lua măsuri de asanare a clădirii de pe str. Batiște din București, infestate de spioni americani care atentează la siguranța națională, cât și a noastră ca cetățeni, ne vedem obligați să luăm măsuri.
Prin atitudinea vădit anti-românească pomovată de la nivel oficial, Statele Unite ale Americii se dovedesc – prin reprezentanții lor – INAMICII ROMÂNIEI, implicând Armata Română în războaie de cucerire – unde interesele economice americane o cer, promovând și susținând politic și mediatic așazise ”personalități”, precum odrasla comunistoidă Vladimir Tismăneanu, acțiuni ce au ca efect blocarea procesului democratizării reale a României.
Măcar acum, aflați în fața unor dovezi de netăgăduit privind vinovăția Statului Terorist SUA, vă somăm să acționați nu ca niște slugi ale americanilor, ci ca niște demni reprezentanți ai poporului român, și să luați măsurile legale care se impun.
Președinte AVMR
Ene Viorel                                             6.12.2010
preluare de pe siteul AVMR

vineri, 3 decembrie 2010

Ofensiva Binelui




Traim zile terne,  zile  triste,  mohorate, la fel de lipsite de perspectiva si de speranta precum cele plasmuite de Tolkien in prezentarea tinutului Mordorului din trilogia Stapanul Inelelor.

Disperarea si deznadejdea se amplifica si mai mult atunci cand privesti in jur. Pretutindeni, chipuri dezolate, oameni impovarati de grija zilei de maine. Lipsurile se vad la tot pasul, daca stii unde sa privesti. Si nici o veste buna, nici o schimbare nu se intrevede. De ce ?? 

In natura, toate fenomenele sunt ciclice. Dupa ploaie, apare soarele. Dupa noapte, se face ziua. Numai Romania si parca intreaga lume, se incapataneaza sa ramana cufundate in benza unei nopti ce parca nu se mai termina.

Care este cauza acestei depresii a carui sfarsit nu se intrezareste inca ? Cand se va sfarsi suferinta ?

Problema nu este noua. Ganditori si filosofi din toate epocile umanitatii si-au pus aceasta intrebare. 

CUM SA FACEM CA LUMEA IN CARE TRAIM SA DEVINA MAI BUNA ?

Personajul istoric Budha a intemeiat o religie in jurul revelatiei privind cele 4 nobile adevaruri, dintre care primul este adevarul despre  natura (si cauzele) suferintei.

In acelasi ton, filosoful chinez Lao Tse afirma ca daca un om doreste sa schimbe lumea in bine, trebuie sa inceapa prin a se schimba in bine pe el insusi. 

Mai nou, tema este reluata in exceptionalul film ”Pay it forward” (Da-o mai departe), produs in anul 2000, cu participarea binecunoscutului actor Kevin Spacey. 

Problema centrala a filmului este aceeasi, dar vazuta prin ochii unui copil: CUM PUTEM FACE CA LUMEA SA FIE UN LOC MAI BUN, PENTRU NOI TOTI ?

Problema este pusa – in film – copiilor, de catre profesorul Eugene Simonet (interpretat magistral de actorul Kevin Spacey), iar rezolvarile gasite de acestia sunt din cele mai diferite: Unii scriu petitii Presedintelui SUA in favoarea pacii, altii strang gunoiul din strada, dar toate aceste acte raman la nivel individual, simple actiuni ale unor copii insufletiti de ideea unei lumi mai bune.

Iata insa ca un copil are o idee FUNCTIONALA care sa schimbe lumea: El s-a gandit ca daca ar gasi macar un singur om caruia sa ii faca un bine pe care acela nu si l-ar putea face singur, ceva foarte important, esential pentru destinul acelui om, natura adanc inradacinata a binelui, a recunostintei pentru binele primit l-ar indemna pe acel om sa faca la randul sau un bine binefacatorului sau.

 Pana aici, nimic neobisnuit. Iata insa ca acel copil a gasit reteta miraculoasa a multiplicarii binelui. Cand cel ajutat de el, il intreaba cum il poate rasplati, copilul ii cere, simplu: FA BINE MAI DEPARTE ! Nu cere sa i se intoarca lui acel bine facut, ci cere celui ajutat de el ca acesta sa ajute la randul sau, IN ACELASI FEL, alte trei persoane. 

In film, de aici a rezultat o intreaga miscare, un mecanism contagios, ce a capatat dimensiunile unui fenomen social. Dincolo de finalul tragic al filmului, ideea de baza a acestuia misca sufletele, motiv pentru care va indemn sa il vizionati.

Ideea nu este noua, ci modul in care este exprimata. Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne indeamna sa ne iubim unii pe altii, si, implicit, sa ne ajutam semenul aflat in nevoie.

Filosoful grec Zenon isi indemna discipolii sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi ultima, iar la sfarsitul zilei, sa cugete cui au facut bine in acea zi, socotind ca o zi trecuta fara fapte bune, este o zi pierduta.

Ajunsi in acest punct, fiecare dintre noi ar trebui sa se intrebe: am facut macar un bine, cat de mic, cuiva, astazi ?

 Vorbim aici de acel bine esential, important pentru cel caruia ii este destinat. Caci fiecare dintre noi ne aflam zilnic, pusi in postura de a face macar un bine, cat de mic, cuiva, printr-un simplu gest, care poate pe noi nu ne costa prea mult (uneori doar bunavointa), dar care poate fi esential pentru beneficiarul lui.

Incepand cu gestul de a opri pentru a lua un autostopist (gratis) si sfarsind cu un sfat, o vorba buna, un zambet adresate cuiva ce are nevoie de ele, acestea sunt acte voluntare, expresii ale unui altruism din ce in ce ma strain (din pacate) de vremurile pe care le traim. 

Ne plangem ca lumea este din ce in ce mai rea, tot mai egoista si mai nesimtitoare.
Dar rareori ne intrebam daca nu cumva contribuim si noi la aceasta atitudine generala de raceala si nepasare ce ne caracterizeaza per ansamblu.

Mai tragic este faptul ca tinerele generatii nu mai regasesc reperele morale, modelele care sa le indemne sa urmeze exemple de altruism si bunatate fata de semenii lor. Astazi, Bunatatea si disponibilitatea de a-i ajuta altruist pe cei din jur este perceputa din ce in ce mai des ca slabiciune de caracter sau, si mai rau, prostie. Sunt tinute la mare pret in schimb, smecheria (capacitatea de a profita de bunatatea altora), egoismul si aroganta. In aceste conditii, nu trebuie sa ne mire faptul ca lumea devine un loc tot mai intunecat si mai rece pentru noi. Culegem ceea ce semanam.

Aceste reflectii m-au indemnat sa transpun pe hartie aceasta idee a NECESITATII DE A INFAPTUI BINELE.

Ofensiva Binelui este un indemn adresat tuturor, de a-si depasi egoismul, acea intrebare capitalista ”Da mie ce-mi iese din asta !?”. Daca nu poti face bine de dragul binelui din tine, din pura dorinta de ati ajuta semenii, fa-o atunci pentru sentimentul de fericire, de implinire pe care il ai atunci cand ajuti pe cineva.

Inroleaza-te in Armata Binelui, convins fiind ca ”orice energie utilizata in slujba binelui, oricat de mica, nu se iroseste in zadar”. Pentru cei ce cred in Viata de Apoi, acestia pot considera binele facut ca pe o comoara adunata in Ceruri, pe care ingerii o strang, scriind faptele bune in Cartea Vietii.

Pentru cei ce cred in karma, orice bine ai facut, tie ti-l faci, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, acesta ti se va intoarce, potrivit principiului actiunii si al reactiunii.

Ai acum ocazia perfecta de a deveni un om cu un cont bogat de fapte bune. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa deschizi ochii catre nevoile si suferinta celor din jurul tau. Nimeni nu iti cere sa salvezi intreaga planeta. Dar s-ar putea sa poti ajuta pe cineva care sa o faca in locul tau.

Mihai Rapcea



miercuri, 17 noiembrie 2010

Rădăcina Răului în Justiție

Am acumulat o anumită experiență directă – datorită practicii de zi cu zi ca avocat – datorită poveștilor de viață pe care le cunosc, a cazurilor și situațiilor de care m-am lovit sau de care am auzit în cariera mea de 10 ani ca avocat, care îmi permit să afirm câteva adevăruri dureroase despre sistemul judiciar românesc, fără exagerări și fără teama de a greși.

Sunt lucruri general cunoscute, dar care, privite cu atenție, de un cunoscător al sistemului judiciar românesc, dezvăluie rădăcina relelor acestui sistem.

În primul rând, cititorul trebuie informat cu privire la componentele sistemului judiciar, ce alcătuiesc acel ”lanț al slăbiciunilor” ce face ca justiția în România să fie acel tărâm corupt al tuturor posibilităților.

Mai întâi, să facem cunoștință cu ”sistemul”. Două categorii de oameni ”fac legea” (la figurat) în România. Judecătorii și procurorii. Ei formează ceea ce în termeni grațioși, se numește ”corpul magistraților”.

Judecătorii sunt cei ce judecă pricinile, de orice natură (civilă, penală, administrativă, comercială), cu alte cuvinte brațul Statului, frumos întruchipat de acea imagine antică a Jusțiției – legate la ochi, cu balanța în mână, menită să aplice legea, să împartă dreptatea în fiecare caz particular ce îi este supusă atenției, sub mantia autorității Statului.

Procurorii sunt acei slujbași ai Ministerului Public, însărcinați în special cu apărarea intereselor publice (ale Statului, și, prin el, ale noastre, ale cetățenilor). Ei sunt ochiul ce veghează ca legea să fie respectată, și au ca sarcină aducerea în fața Justiției (aplicată de judecător) a celor ce se fac vinovați de încălcarea Legilor. Ei sunt prin excelență acuzatori, în procesele penale, dar și apărători ai drepturilor celor ce nu se pot apăra (lipsiți de capacitate de exercițiu).

Magistrații au în subordine un întreg aparat, format din polițiști, jandarmi, executori judecătorești și alți slujbași, gata să pună în practică dispozițiile acestora, pentru înfăptuirea efectivă a Dreptății.

Atunci când întruchipezi Puterea unui Stat, ca persoană, ai tendința să te schimbi ca om. Nu degeaba se spune că ”Puterea corupe”, lucru valabil și pentru politicieni sau pentru orice altă persoană investită cu exercitarea unei funcții publice sau de conducere într-o comunitate.

Deci, Statul democratic a fost nevoit să creeze un sistem de control al puterii judecătorilor și procurorilor, care să lase totuși acestora capacitatea de a lua decizii în mod independent și imparțial.

Să vedem acum, practic, cum s-a dezvoltat sistemul judiciar în România și care sunt slăbiciunile și tarele lui.
Păi, democrația românească a debutat cu un act de injustiție crasă, definitoriu pentru ilegalitățile ce au urmat: condamnarea la moarte a cuplului dictatorial Ceaușescu. În urma unui simulacru de proces, soții Ceaușescu au fost ”judecați” sumar, de un complet nelegal constituit, fără să existe un dosar penal în adevăratul sens al cuvântului, fără rechizitoriu, fără a avea posibilitatea angajării unui apărător (avocat) ales, fiind condamnați la o pedeapsă ce nu exista în codul penal: pedeapsa cu moartea – ce fusese abrogată. Departe de a lua apărarea celor doi ceaușești sau a sistemului comunist care a nenorocit o țară întreagă, nu pot să nu condamn nelegiuirea.

A fost evident un asasinat politic, pus la cale de cei din eșalonul 2 al Partidului Comunist Român (viitorii ”emanați” ai ”revoluției”), mult prea nerăbdători să se cocoațe la putere peste un popor neajutorat, incapabil (încă) de reacție în fața unor astfel de prădători.

Schimbarea s-a făcut rapid, fără menajamente. Cei ce se opuneau erau fie uciși, fie închiși sau… ajungeau să ceară azil în alte țări (cum este cazul multora dintre victimele mineriadelor).

Criminalii și cozile de topor au fost recompensați de noua nomenclatură neo-comunistă – ajunsă la putere, cu posturi de conducere în principalele instituții ale Statului – MAI ALES ÎN JUSTIȚIE. Căci cel mai bun mod de a ține la distanță PEDEAPSA de cei care o meritau pentru crimele prin care au preluat puterea, era acela de a încredința Justiția în mâinile celor părtași la aceste crime, sau măcar controlabili, șantajabili. Astfel, noii stăpâni ai țării se asigurau și de faptul că nu vor plăti niciodată pentru spolierea națională la care ne supun zi de zi.

Evident, trebuiau păstrate aparențele. Europa ne bătea la ușă – mai întâi cu ”ajutoare”, mai apoi cu ”oferte” otrăvite de afaceri, disperată după o nouă piață de desfacere, dornică să își mai lungească perioada de prosperitate pe spinarea unei economii naționale care încă nu se dezmeticise din letargia comunismului.
Era nevoie de un ”comunism cu față umană”, de o ”democrație originală” care să calchieze instituțiile democratice din vest, legile europene, dar după socoteala de acasă, bolșevizată. Trebuiau mimate o grămadă de activități, trebuia încropită la repezeală o ”societate civilă”, formată din ONG-uri bine conduse, care să ia ”atitudine” când era cazul… Trebuiau ”reconstituite” partide istorice, tocmai pentru ca adevăratele inițiative cetățenești să nu se nască, ci să se ralieze unor vectori sociali deja controlați, deturnați de la scopul lor de înnoire, de depășire a comunismului.

Și astfel, vorba poetului, ”…din bube, mucegaiuri și noroi / iscat-au frumuseți și vremuri noi…” Hâde frumuseți și întunecate vremuri…

La ce s-a ajuns ?!

Păi, trageți singuri concluziile:

În Justiția de după 89 a existat un permanent deficit de judecători și procurori. Cam câte 8000 din fiecare categorie, dacă nu mai mulți. Bine, dar cum explică Ministerul Jusțiției (administratorul acestui sistem), acest deficit: explicația oficială: nu sunt bani pentru angajarea de magistrați la nivelul nevoilor sistemului. Alte voci (Consiliul Superior al Magistraturii) critică slaba pregătire a candidaților la concursurile de admitere în Magistratură. La examenele de admitere, se scot la concurs sute de posturi, dar se ocupă de regulă doar câteva zeci. Chiar așa or sta lucrurile ? Nu se ridică tinerii absolvenți la nivelul cerințelor impuse de apartenența la augustul corp al magistraților ?

Crudul adevăr este, ca de obicei, cu totul altul, mult mai simplu, mai banal. Organul de conducere și control al magistraților este Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.-ul), care organizează selecția noilor magistrați (concursurile), și are atribuții de control și sancționare a acestora. Președintele României doar confirmă prin decretul de numire în funcție, magistrații ce au trecut de filtrul CSM-ului. CSM-ul a fost principalul instrument de control al corpului magistraților, puterea neo-comunistă având în permanență grijă să păstreze în componența CSM-ului o majoritate fidelă principiilor epurării acestei caste – pe criterii de adeziune și loialitate față de noii stăpâni ai României.

Evident, în CSM ajung în principal ca membrii, magistrați din rândul judecătorilor și procurorilor, ce candidează și sunt votați pentru această să funcție de către colegii lor. Din CSM mai fac parte – de drept – Ministrul Justiției, Procurorul General al României și Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și doi reprezentanți ai societății civile – aleși de către plenul Senatului României. Deci iată că 5 membrii din cei 19 membrii ai CSM sunt numiți – direct sau indirect, de către ”clasa politică” – acea clică unitară neo-comunistă, ce mimează diversitatea politică.

Restul de 16 membrii ai CSM-ului, aleși prin vot de către judecători și procurori, nu au reușit până în prezent să facă diferența, datorită componenței preponderent neo-comuniste a corpului inițial al magistraților, ce s-a perpetuat după 1990.

Nu greșesc, afirmând cu tărie, că și astăzi, principalul rol al CSM-ului este acela de a împiedica intrarea în magistratură a unor oameni independenți și neșantajabili. Se menține cu disperare numărul de magistrați la o cotă sub nivelul cerințelor unui stat funcțional, datorită fricii de a nu se pierde controlul în justiție. Intră în magistratură în mod preponderent, cei care sunt prinși în schema ”PCR” (Pile, Cunoștințe și Relații), care și-au dovedit obediența față de Sistem, fie prin intermediul rudelor, fie prin apartenența la masonerie sau prin posibilitatea de a fi șantajați.

Grilele de examinare sunt pervers concepute, pentru a bloca efectiv pe orice îndrăznește să concureze la examen fără un ajutor din interior… Cunosc judecători și procurori care se amuzau încercând să rezolve grilele de admitere. Nu cunosc nici măcar unul care să fi făcut punctajul minim de admitere… Dar să spunem că un tânăr genial, cu memorie fotografică, ajutat de un dram de noroc, reușește să treacă de acest examen imposibil, și să intre în magistratură independent, fără nici un ajutor.

Proaspătul magistrat, chiar bine intenționat, ajunge să deschidă ochii de la pupitrul său de judecător sau procuror, într-o cloacă împărțită pe grupuri de interese – afiliate pe criteriul unei încrederi reciproce cu iz infracțional. Se știe cine cu cine ia șpagă, și cu cine nu, iar cine nu este afiliat la o astfel de rețea, riscă să ”moară de foame” trăind doar din salariu, să fie ”sărit” la avansări, ”ars” la dosarul profesional și chiar îndepărtat din magistratură, dacă dă semne că este ”pârâcios” sau se face indezirabil prin gura lui mare…
Știați că, dacă un judecător sau procuror are prea multe soluții infirmate de către superiori (sau instanțele superioare în grad), riscă să fie declarat incompetent și pus pe liber ?! O astfel de măsură se poate lua ușor, atunci când astfel de grupuri de interese primește dispoziție de a ”taxa” soluțiile date de un anumit magistrat – aflat la începutul carierei, și declarat indezirabil.

O altă metodă de ”cumințire” – a magistraților ”nărăvași”, care nu răspund la ”rugămințile” unor colegi sau politicieni, este aceea de a le anula delegările sau detașările. Este puțin cunoscut faptul că o mare parte din magistrați (în special procurori) sunt ”delegați” sau ”detașați” în posturi cheie, bine plasate și bine plătite. Spre exemplu, un procuror ia examenul de intrare în magistratură și primește post la… Cuca Măcăii, în fundul țării, el fiind bucureștean. Teoretic vorbind, el trebuie să rămână acolo toată viața, sau să avanseze prin concurs pe un alt post vacant, sau să urce în grad, la o instanță superioară. Problema e că, de regulă, posturile din orașe sunt ”cu dedicație”, pentru cei care sunt ”de familie bună” (a se citi comunistă). Atunci, se fac locuri pentru cei care sunt gata să calce pe cadavre literalmente, pentru a fi mai aproape de casă. Și așa se face că în dosarele ”dificile” sunt aduși prin delegare sau detașare procurori sau judecători, care să judece după cum le dictează… starea vremii. Dacă are vre-o tresărire de conștiință, respectivul nefericit, riscă să i se anuleze din senin delegarea sau detașarea și să se întoarcă din provincia din care a venit. Căci aceasta este frumusețea legii magistraților. Articolul 3 pct. 2 și 4 pct. 2 din Legea 303/2004 spune că judecătorii și procurorii pot fi mutaţi prin transfer, delegare, detaşare sau promovare, numai cu acordul lor, şi pot fi suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de prezenta lege.” Cu alte cuvinte, dacă ”mișcă în front”, nu li se mai cere acordul pentru a fi trimiși de unde au venit !

Nu în ultimul rând se exercită o presiune și un control asupra magistratului prin intermediul CSM-ului, care are atribuții de control, prin serviciul său de inspecție asupra activității magistraților. CSM-ul poate sancționa disciplinar, conform legii, magistrații, pentru anumite abateri sau greșeli, lucru care ar trebui să fie normal într-o țară cu adevărat democratică. Atunci când însă CSM-ul este format din persoane ce răspund anumitor ”sugestii” sau ”comenzi”, ca judecător sau procuror te poți trezi sancționat din orice.

Probabil că ar trebui să dau și niște cazuri concrete, niște nume, niște povești… De procurorul cutare, care nu a răspuns comenzii și a fost nevoit să plece în avocatură, sau de judecătorul cutare, care a băgat în pușcărie un anumit lider de sindicat care a refuzat să dea o licitație societății soției acelui judecător, și multe, multe altele… dar nu cred că e cazul să înșir aici exemplificări particulare ale fenomenului.

Cum scăpăm din această mocirlă ?

Simplu: permițând accesul în magistratură tinerilor ne-aliniați politic, neșantajabili. Acești noi veniți, independenți, sprijinindu-se între ei, depășind masa critică a mafiei comuniste din Justiție. Propunând în CSM membrii cu adevărat independenți. Care să nu mai răspundă comenzilor politice. Și care să rupă astfel acest lanț al cauzalităților nefaste… ”lanțul slăbiciunilor”.

joi, 11 noiembrie 2010

Fantezii ”penale”

Judecătoarea intră în sală, cu un zâmbet malițios pe figură. ”Iarăși îmi va respinge cererea de punere în libertate a inculpatului” – cugetă avocatul. Se judeca de ceva vreme într-un dosar penal, în care clientul său era arestat, iar atitudinea judecătoarei nu îi era deloc favorabilă. Parcă avea ceva cu el. Toane de femeie sau ceva mai mult ? Îl tachina la fiecare termen, îi analiza cererile cu lupa ochelarilor, punându-le în discuție pe un ton doctoral, așa cum un profesor scoate la tablă un elev mai greu de cap. Și... i le respingea.

Fiind abia judecata în primă instanță, completul era constituit conform legii, dintr-un singur judecător, pardon... o judecătoare. Nu era nici o diferență de vârstă între avocat și judecător, dar ea îl strivea cu refuzurile ei de a-i pune în libertate clientul arestat, termen după termen.

Așa că, la acest termen, judecând după zâmbetul ei, înțelegând că nici de această dată nu îi va admite cererea de punere în libertate a inculpatului arestat, avocatul decise că nu mai are nimic de pierdut, și prin urmare se hotărî să îi dea o lecție judecătoarei. Observase, la momentul la care ea intrase în sala de judecată, faptul că prin roba largă, i se întrezărea burta de femeie gravidă, aflată în ultimul trimestru de sarcină. Auzise zvonuri pe holurile instanței că doamna judecător a rămas însărcinată, însă nu le dăduse atenție. Acum însă, își explică brusc toanele și isteriile ei, refuzul încăpățânat, ilogic de a-i admite o cerere ce era admisibilă și – în opinia lui, întemeiată.

După apelul părților, făcut de grefiera de ședință, luă deci inițiativa și trecu la atac. Dregându-și vocea, începu:

Doamnă Președinte, înainte de a trece la soluționarea deja obișnuitei cereri de punere îl libertate a clientului meu, pe care o respingeți de 10 termene, am de invocat câteva incidente procedurale care împiedică, în opinia mea, instanța de judecată, în prezenta componență, să soluționeze în mod legal și cu imparțialitate cererile formulate de mine”.

Judecătoarea, amuzată, ridică mirată o sprânceană dindărătul ochelarilor ei de profesoară și îl provocă – cu o voce ascuțită: ”Să auzim domnule avocat, despre ce incidente procedurale este vorba ?

-          Doamnă Președinte, un prim aspect pe care doresc să îl invoc este cel al nerespectării normelor legale privind compunerea completului, respectiv cele privind numărul de judecători, atrage nulitatea hotărârilor (chiar și a celor parțiale) pronunțate în cauză, întrucât potrivit disp. art. 54 alin 1, din legea 304/2004,”Cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
-          Nu înțeleg unde vreți să ajungeți – îl întrerupse judecătoarea, deja iritată. Completul este format dintr-un singur judecător, adică eu.
-          Fals, doamnă Președinte. Acest complet este format din două persoane !!!
Judecătoarea se uită în jur buimăcită, căutând cu privire un al doilea judecător. Fără a-i da răgazul să își revină din stupoare, avcatul atacă mai departe:
-          Să nu mă înțelegeți greșit, d-nă Președinte. Nu fac referire aici la încă un judecător în sensul abstract al cuvantului, căci nu consider că face parte din complet și Judecătorul Suprem, care va fi să judece vii și morții la sfârșit, și căruia nimic nu îi este ascuns. Lăsând la o parte Divinitatea, consider totuși că la luarea deciziilor au participat două persoane, motiv ce atrage nelegalitatea hotărârilor pronunțate până în prezent - și mă refer aici la cele de respingere a cererilor de punere în libertate ale clientului meu.
-          Bine, dar în acest dosar nu judec decât EU ! punctă apăsat judecătoarea, fulgerându-l pe avocat din priviri.
-          Greșit ! răspunse avocatul. Potrivit dispozițiilor art. 654 Cod Civil, în acest moment, în fața mea se află două persoane. D-voastră și copilul pe care îl purtați. Ori, potrivit dispozițiilor Codului Civil, ” copilul conceput este considerat ca exista”.
-          Bine, dar cum ar putea fi acest copil considerat ca persoană în acest moment, exclamă judecătoarea ?!
-          Păi, în primul rând, simpla lui prezență, recunoscută prin lege, face ca acest complet să fie format din două persoane, iar nu dintr-una singură. În al doilea rând, prezența copilului, din punct de vedere hormonal, vă afectează capacitatea de a analiza în mod obiectiv și imparțial cazul clientului meu, fiind cunoscut faptul că, pe perioada sarcinii, femeia suferă importante schimbări de comportament, fapt datorat prezenței fătului.

Galbenă la față, judecătoarea dispuse amânarea cauzei din motive de sănătate. A doua zi, am aflat că a intrat în concediu maternal, iar cauza a fost distribuită unui alt judecător.

joi, 19 august 2010

http://www.apador.org/

CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE ÎN DEZBATERE PUBLICĂ

19.08.10

APADOR-CH adresează jurnaliştilor şi tuturor celor interesaţi invitaţia de a se implica în dezbaterea publică a proiectului de ordonanţă ce vizează modificarea cadrului legislativ privind evidenţa persoanelor, actele de identitate şi libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor, proiect elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi publicat pe pagina de internet a instituţiei.

Printre cele mai importante modificări preconizate se regăsesc cele privind datele ce urmează a fi stocate, inclusiv amprentele, şi cele privind modalitatea de acces la datele cu caracter personal din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor. În forma propusă aceste modificări pot aduce grave atingeri drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în special dreptului la viaţă privată.

APADOR-CH atrage atenţia că tehnologia folosită de cardul electronic de identitate este una de tip RFID (identificare prin radio-frecvenţă) în genul celei care permite citirea preţului unui produs după codul de bare ataşat. Cipul din cardul electronic de indentitate al fiecărei persoane are rolul codului de bare ataşat fiecărui produs. Aplicaţia uzuală a tehnologiei este identificarea animalelor şi a obiectelor.

Extinderea acestei tehnologii la oameni a generat în permanenţă controverse la nivel mondial pe motiv că nu oferă garanţii pentru respectarea dreptului la viaţă privată, întrucât permite aflarea datelor persoanale ale deţinătorului de card electronic de identitate de către oricine are un aparat în genul cititorului de coduri de bare. De asemenea, tehnologia RFID permite monitorizarea în orice loc şi în orice moment a oricărei persoane şi prezintă riscul clonării cipului din cardul electronic de identitate.

Proiectul de ordonanţă luat în discuţie nu permite celor care consideră că tehnologia „codului de bare” nu le oferă suficiente garanţii de respectare a vieţii private să opteze pentru varianta de până acum, „clasica”, simplă, a cărţii de identitate.

Acelaşi regim este prevăzut în ordonanţă şi pentru cărţile de rezidenţă (pentru cetăţenii străini), care vor fi numai în format electronic.

Obligativitatea cărţii electronice de identitate/rezidenţă şi neprevederea expresă în proiectul ordonanţei a unui drept de opţiune al persoanei între cardul „simplu” de identitate şi cel electronic constituie o restrângere nejustificată adusă dreptului la viaţă privată garantat prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, includerea datelor privind amprentele persoanei în cardul electronic de identitate/rezidenţă, în condiţiile în care există posibilitatea accesării necontrolate şi a clonării acestor carduri, constituie măsuri excesive, dispuse de autorităţile naţionale fără a exista expres o asemenea obligaţie în legislaţia europeană invocată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă. De aceea, este necesar ca amprentele să fie eliminate din datele biometrice preluate pentru eliberarea cardului electronic de identitate.

Un pericol pentru viaţa privată îl reprezintă şi numărul excesiv de mare al autorităţilor prevăzute în proiect ca având drept de acces şi prelucrare a datelor biometrice ale persoanelor. În consecinţă, numărul acestor autorităţi trebuie restrâns la minimul strict necesar şi trebuie înlăturată dispoziţia care prevede, generic, posibilitatea ca orice persoană juridică să acceseze aceste date.

Având în vedere cele de mai sus, APADOR-CH a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor organizarea unei dezbateri publice a proiectului ordonanţei. Ca urmare ministerul a dat publicităţii un anunţ privind organizarea unei întâlniri care are ca scop dezbaterea publică a proiectului. Întâlnirea va avea loc vineri, 20 august 2010, ora 12, la sediul instituţiei (Piaţa Revoluţiei, nr.1A, Sector 1), Sala de Marmură, etaj II, intrarea A1.

18 august 2010

APADOR-CH

Pentru detalii suplimentare:

Maria-Nicoleta Andreescu tel: 0733.078.721

miercuri, 11 august 2010

Shimon Peres vizitează Aiudul ?

În această după-amiază preşedintele Israelului Shimon Peres, a sosit la Bucuresti, pentru o scurtă vizită oficială. În urmă cu câteva zile, reprezentanţii Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România, împreună cu alte ONG-uri, au organizat un pichet în faţa sediului Ambasadei Israelului din Bucureşti, înmânând totodată reprezentantului ambasadei o scrisoare adresată d-lui Shimon Peres.
Scopul vizitei presedintelui israelian fiind unul diplomatic, de apropiere între cele două popoare, român şi israelian, solicitarea ONG-urilor dorea clarificarea câtorva aspecte spinoase ale relaţiei istorice româno-israeliene. Dintre acestea aminteam declaraţiile îngrijorătoare ale d-lui Peres referitoare la „cumpărarea” de către Israel a României şi a altor ţări est-europene, solicitările obraznice şi rău-voitoare ale comunităţii evreieşti americane privind recenta emisie numismatică a BNR privind Patriarhii Bisericii Ortodoxe Române, şi nu în ultimul rând, recunoaşterea oficială a responsabilităţii evreieşti în crearea, aducerea şi consolidarea comunismului în România, recunoaştere ce trebuie urmată în mod firesc de condamnarea comunismului ca doctrină politică ce a dus la pierderea vieţii şi bunăstării a milioane de români.
Vizita preconizată are şi o componentă de politică externă importantă, preşedintele israelian apreciind pozitiv – în recentele declaraţii dinaintea vizitei – implicarea României în procesul de pace din zona Orientului Mijlociu şi lupta dusă împotriva terorismului.
Aceste declaraţii nasc întrebări fireşti, deoarece Israelul este – istoric vorbind – un stat terorist, ce duce o politică teroristă, xenofobă şi rasistă faţă de arabi, şi în special faţă de poporul palestinian.
Pe de altă parte, declaraţiile din 2008 ale preşedintelui Peres NEAGĂ problema palestiniană (prin declaraţia că „Israelul nu are probleme”), potrivit principiului că ceea ce nu se află în dezbatere, nu există, iar mai recent, prin declaraţia că palestinienii au două state, Cisiordania şi Gaza, unul dintre ele fiind terorist, se aruncă vinovăţia conflictului palestiniano-israelian exclusiv în cârca palestinienilor, „uitându-se” masacrele evreieşti împotriva poporului palestinian, teroarea, ghetoizarea şi blocada impuse Fâşiei Gaza.
În acelaşi stil caracteristic conaţionalilor săi, ambasadorul isralelului la Bucureşti, dl. David Oren, prin declaraţia sa referitoare la scrisoarea în cauză, printr-o clasică manevră evazivă de autovictimizare şi intoxicare a opiniei publice, a ignorat mesajul scrisorii societăţii civile româneşti.
Cu ocazia vizitei în România, şefului statului israelian „va lua parte la o ceremonie de comemorare a celor şase militari israelieni care şi-au pierdut viaţa la 26 iulie în Bucegi, urma prăbuşirii elicopterului CH-53 (Yasour)”.
După cum ştim, comemorările unor evenimente tragice au loc în apropierea locului unde s-a produs tragedia respectivă.
Nu ar fi exclus ca oficialii români să organizeze comemorarea tragediei militarilor israelieni în zona Aiudului, pentru a se comemora totodată şi pierderile părţii româneşti, ocazionate de tragedia terorii celor 50 de ani de comunism bolşevic, de implementarea căruia sunt în principal responsabili conaţionalii preşedintelui Peres, unii dintre ei încă în viaţă şi cetăţeni ai actualului stat Israel.
O eventuală comemorare DOAR  a pierderilor de vieţi evreieşti de către preşedintele Peres, ar pune sub semnul întrebării bunele intenţii şi respectul părţii evreieşti faţă de suferinţa românească. Dacă memorialul anti-comunist nu va fi vizitat de către preşedintele Statului Israel, acest lucru va face încă o dată dovada aroganţei şi orgoliului iudaic, căci potrivit perceptelor rabinice din Tora, viaţa unui evreu este cu mult mai valoroasă decât viaţa unui „Goi” (neevreu), şi cu atât mai mult, a unui creştin.
Să nu uităm că Israelul este ţara în care încă se mai ard în public exemplare ale Noului Testament, aşa cum se proceda în Germania nazistă cu scrierile ce nu erau în concordanţă cu doctrina hitleristă.
Din această perspectivă, Israelul şi preşedintele său rămân în continuare expresia unui nazism de factură sionistă, ale cărui crime împotriva umanităţii trebuie condamnate cu putere, pentru ca acestea să înceteze şi să nu se mai repete.
Dezastrul umanitar din Fâşia Gaza, atacarea brutală şi nejustificată a Flotei Libertăţii sunt doar câteva din recentele momente ruşinoase ale poporului evreu.
Dacă Israelul doreşte pacea, atunci acesta trebuie să dovedească prin acţiunile sale acest lucru. Altfel, evreimea va avea soarta prevăzută profetic acum două mii de ani: Cel ce ridică sabia, de sabie va pieri !
În final, prezentăm secvenţa în care preşedintele Israelului declară că, „cumpără” România. O fi venit cu bani la el ? Remarcaţi de asemenea declaraţia din final, că evreii „ajung peste tot”. Oare o ajunge şi la memorialul anti-comunist de la Aiud ?

marți, 10 august 2010

Ambasada Rusiei 2010 partea 9

Ambasada Rusiei 2010 partea 8

Ambasada Rusiei 2010 partea 7

Ambasada Rusiei 2010 partea 6

Ambasada Rusiei 2010 partea 5

Ambasada Rusiei 2010 partea 3

Ambasada Rusiei 2010 partea 1

Ambasada Rusiei 2010 partea 2

luni, 9 august 2010

2 ani de ocupatie Ruseasca

COMUNICAT



  
Asociatia   Pentru  Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor (APADAR) comemoreaza , luni 9 august 20010, orele 14.00-15.00,
victimele invaziei rusesti din GEORGIA.

Actiunea se va desfasura in fata sediului Ambasadei Rusiei,din b-ul. Kiseleff nr.10.



Presedinte Viorel ENE

Bucuresti 6 august 2010

sâmbătă, 7 august 2010

Cum se minte jidăneşte

Reactia ambasadorului israelian în România în urma unui protest antiisraelian



Marți, în fața Ambasadei Israelului din București s-a adunat un mic grup format de șase persoane, din care făceau parte, conform propriilor lor informații, și revoluționari români. Nici unul dintre participanți nu s-a identificat.


Cei prezenți și-au manifestat opoziția față de viitoarea vizită în România a președintelui statului Israel, Shimon Peres, susținând, printre altele că ”România nu e Gaza”, fără nici o altă explicație.

Grupul intenționa să transmită personal o scrisoare ambasadorului israelian , dar în final a renunțat, predând misiva portarului instituției. Mica manifestație s-a încheiat în scurt timp și în liniște, neânregistrându-se tulburări. Personalul Ambasadei nu a stabilit niciun contact cu micul grup de manifestanți.

La solicitarea agenției de știri ”Anima News”, ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa d-l David Oren, ne-a transmis prin bunăvoința d-nei Mignon Silva, asistent Dep Presa, Cultură, Politică:

Ambasada Israelului la București condamnă manifestația care a avut loc în data de 3 august, în fața sediului Ambasadei și speră că Legislația română, care interzice incitarea la ură sau discriminare, va fi aplicată și în aceast caz”. (Maria Filimon, AnimaNews)

Vezi si: filmarea evenimentului

vineri, 6 august 2010

Demnitate Naţională

SCRISOARE DESCHISĂ

Romania nu este Gaza !

Excelenţei Sale,

Domnului SHIMON PERES

Preşedinte al Statului ISRAEL

Ne adresăm Excelenţei Voastre, în numele celor pe care îi reprezentăm, precum şi a celor aproape două milioane de martiri ai Neamului, ucişi fără judecată de temuta Securitate, în trecutul încă proaspăt al memoriei naţionale.

Excelenţă,

După cum bine cunoaşteţi, comunitatea mozaică din România trăieşte şi munceşte în bună pace, chiar dacă istoria acestor meleaguri a fost zbuciumată, plină de controverse şi de multe ori sângeroasă. Prezenţa Excelenţei Voastre în ţara noastră reprezintă un prilej pentru noi, de a încerca să clarificăm împreună, sincer şi deschis, “activitatea” unor evrei-comunişti în epoca postbelică din România (Al Doilea Război Mondial).

28 iunie 1940 – A insemnat invadarea României de către trupele sovietice, având ca rezultat, anexarea Basarabiei, Bucovinei şi a Ţinutului Herţa, precum şi preluarea puterii locale de către evreii-comunişti. Este o lovitură grea, pe care românii au simţit-o în suflet, şi totodată începutul ofensivei comuniste împotriva Ţării şi a Neamului Românesc.

23 august 1944 – România era “eliberată” de Armata Roşie şi “ocupată” de cea mai odioasă diktatură comunistă! Trebuie să precizăm că la instalarea prin forţă a comunismului, coreligionarii d-vostră, au avut un rol preponderent şi condamnabil din punct de vedere istoric ! Componenţa de peste 90% a evreilor-comunişti, printre fondatorii Partidului Comunist Român (în fapt komisari sovietici de etnie mozaică) veniţi în România pe tancurile ruseşti, a însemnat scufundarea Ţării în întunericul celor 45 de ani de teroare roşie comunistă.

După fatidicul an 1944, spirala istorică a suferinţei româneşti a crescut inexorabil, atrăgând în ea zeci de milioane de români deportaţi, ucişi, închişi în temniţele comuniste, privaţi de cele mai elementare drepturi în lagărul comunist. Întregul popor român a fost martirizat, deviat de la cursul său istoric firesc, amputat prin distrugerea unei întregi generaţii de intelectuali şi înlocuirea acestora cu pseudo-valori de sortginte comunistă, a căror influenţă este prezentă şi continuă şi în ziua de astăzi.

Excelenţă,

Nu putem să uităm că marea majoritate a “torţionarilor” şi “educatorilor” din iadul închisorilor comuniste, care au schingiuit şi torturat sute de mii de români (opozanţi ai regimului comunist) au fost de etnie mozaică.

Cu titlu de exemplu, amintim că numai torţionarul evreu Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general şi fost şef al D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956) se face responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre.

Pentru o reintrare în normalitate, amintiţi-vă de Sanctitatea Sa, Papa Benedict, care şi-a cerut pe bună dreptate scuze pentru responsabilitatea creştină în legătură cu antisemitismul, şi a cerut evreilor şi creştinilor : *să se unească pentru a întări relaţiile şi să continue să meargă împreună pe drumul reconcilierii şi fraternităţii .*

Nu aşteptăm scuze, pentru că noi ştim că doar Dumnezeu, în Mila sa nemărginită, are puterea de a ierta cu adevărat, şi doar Lui ar fi înţelept să-i cereţi iertare!

Ce puteti face d-voastră, în numele comunităţii evreieşti din România şi din întreaga lume, este să adoptaţi o poziţie corectă faţă de crimele săvârşite de coreligionarii d-voastră, şi să condamnaţi public holocaustul komunist.

Mai nou, recenta obraznicie a reprezentanţilor Muzeului Holocaustului din SUA care pretind Băncii Naţionale a României să retragă o emisie numismatică care cuprinde patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, o apreciem ca un atac la adresa Creştinismului Ortodox şi ne aduce în situaţia de a ne face ne indoim de bunele intentii ale coreligionarilor d-voastră americani.

Vă reamintim de asemenea recentele D-voastră declaraţii potrivit cărora afirmaţi că „aţi cumpărat” Romania, alături de alte ţări, iar Israelul are o poziţie bună ne-având probleme, sunt jicnitoare şi alarmante din perspectiva reconcilierii pe care o dorim cu toţii.

Excelenţă,

În spiritul acestui ADEVĂR, având în vedere proxima vizită oficială a Excelenţei voastre în ţara noastră, am aprecia ca pe un gest de solidaritate cu victimele comunismului din România, dacă aţi condamna public comunismul ca doctrină politică şi socială care a dus la moartea şi distrugerea materială şi morală a milioane de români.

De altfel bilanţul funebru al victimelor acestei nefaste ideologii comuniste ridică numărul global al acestora la peste 100 milioane în întreaga lume, fiind cea mai distructivă ideologie din istoria Umanităţii.

O astfel de luare de poziţie nu ar constitui de altfel decât un binemeritat gest de respect faţă de poporul român, având în vedere faptul că toţi şefii de stat din România post-decembristă au onorat memoria victimelor nazismului, vizitând muzeul Holocaustului cu ocazia vizitelor oficiale în Israel, şi regretând în numele umanităţii care ne caracterizează ca popor, pierderile suferite de coreligionarii Domniei Voastre.

În acelaşi spirit al regretului faţă de pierderile suferite de poporul român, ar fi meritoriu dacă aţi binevoi ca, pe parcursul vizitei d-voastră în România, să onoraţi memoria victimelor comunismului, vizitând Memorialul Sighet sau unul dintre abatoarele umane comuniste (Jilava, Aiud sau Gherla).

Pentru o mai bună informare, vă prezentăm în continuare, o enumerare succintă, a listei celor mai proeminenţi evrei-comunişti, răspunzători de holocaustul komunist din România, ţară pentru care au luptat şi au murit bunicii, părinţii, şi fraţii noştri!

O rugăm pe Excelenţa Voastră să agreeze expresia înaltei noastre consideraţii.

Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România

prin preşedinte Viorel ENE

Asociaţia Baricada Inter 1989

Prin preşedinte ec. Ion IOFCIU

Mişcarea pentru Libertate

Prin preşedinte av. Mihai RAPCEA

Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor Apatrizilor şi Refugiaţilor

Prin vicepreşedinte Mircea Surdu

Bucureşti 3 august 2010

Anexa 1

Lista celor mai reprezentativi evrei-comunişti care au pus mâna pe România după 1944

  • Ana Pauker ( Hannah Rabinshon) poreclită ”Stalin cu fustă”; secretar gen. al CC al Partidului Comunist Român (1944-1948).
  • Ella Diamantestein - secretara Annei Pauker.
  • Ilca Melinescu (Ilka Wasserman) – şefă a MAE; directoarea editurii Cartea Rusă.
  • Carol Lustig - director MAE(1948-1952).
  • Ana Toma (Ana Grossman) – soţia lui Pantelei Botnarenko, şeful Securităţii; ministru la MAE (1950-1952).
  • Avram I.Bunaciu (Abraham Gutman) – Ministru al Justiţiei (1948-1952); ambasador la ONU (1956-1957); ministru MAE(1958-1961).
  • Leonte Răutu (Lev Oigenstein) – membru CC al PCR (1948-1972) şi multe alte funcţii înalte.
  • Miron Constantinescu (Meher Cohen) – membru al CC al PCR; ministru al Minelor.
  • Ghizela Vass - membru CC al PCR (1948-1984); membru în conducerea Comitetului Democratic Evreiesc în 1950.
  • Leopold Filderman - Preş. al Comisiei Superioare de Epuraţie de pe lânga Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti.
  • Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin) – conducătoral PCR; contracandidat al lui N. Ceauşescu (1945-1988).
  • Heinrich Kreidl - secretar gen. în Min. Lucrarilor.
  • Jean Coller - şef Direcţia de cadre (1945-1950).
  • Walter Roman (Erno Neulander) evreu din Oradea; şef al direcţiei Politice a Armatei; tatăl lui Petre Roman (Prim Ministru al României 1989-1991).
  • Silviu Brucan (Saul Bruckner) conducătorul campaniei de bolşevizare a României; ambasador la Washington (1956-1962).
  • Leonte Tismaneanu (Enea Leon Tismeneţki) redactor şef la editura PCR; profesor la Fac. de Marxism-Leninism; tatăl lui Volodea Tismaneanu, actual preşedinte al IICCMER.
    • Alexandru Nicholschi (Boris Grundberg); evreu basarabean, şef NKVD pt. România; şef la DGSP/MAI (1948-1961).
    • George Silviu (Gersch Golinger); secretar gen. al MAI (1946-1953).
    • Teohari Georgescu (Burah Tescovici) agent NKVD; ministru MAI (1944-1952).
    • Moises Haupt - general, comandant militar al Bucureştiului (1944-1950).
    • Ştrul Mauriciu, colonel, director al Securităţii Galaţi (1948). Foştii deţinuţi politici îi atribuie acte de o deosebită cruzime. În zona Vrancei, cu prilejul revoltelor ţărăneşti din 1950-1951, Securitatea îi lega, pe cei capturaţi, cu sârmă ghimpată, scuipându-i şi umilindu-i înainte de a-i împuşca.
    • Bondarenco Pantelimon (Pantiuşa), general. A fost şeful D.G.S.P. din august 1948, ministru adjunct şi locţiitor al ministrului de Interne (1949-1956). Responsabil de moartea a peste 400.000 de victime anti-comuniste din închisori şi lagăre. L-a arestat personal pe Lucreţiu Pătrăşcanu. Singurul asasinat care i se atribuie personal este cel al lui Ştefan Foriş, în subsolul unei clădiri de pe Aleea Alexandru, în 1946. Ajutat de şoferul lui, Dumitru Neciu, Pantiuşa l-a ucis cu o rangă de fier, apoi l-a aruncat într-o groapă săpată în prealabil în aceeaşi curte, acoperindu-l cu moloz.
    • Fuchs (Fux) Iani, maior, Fălticeni – arestase copii de 12 ani fiindcă se jucaseră de-a partizanii la marginea unei păduri, cu arme de jucărie. Conform documentelor interne ale Securităţii, pe aceşti copii i-a torturat într-un mod barbar. Tot la Fălticeni, superiorii lui veniţi în control au relatat despre starea îngrozitoare a unei femei arestate de circa opt luni. Reţinută într-o celulă al cărei pat nu avea scânduri, cu răni grave la şoduri, stătea direct pe ciment unde îşi făcea şi nevoile. De jur-împrejurul ei forfoteau viermii, iar mirosul era sufocant. Femeia înnebunise deja, urlând de disperare când i s-a deschis uşa. Irina Itu, curiera personală a lui Iuliu Maniu şi-l aminteşte şi ea pe “fiorosul maior Fux” care i-a scos unghiile cu cleştele.
    • Feller Moritz, locotenent, Botoşani. Torţionar sadic, pe tatăl lui Ilie Alexoaie l-a torturat folosind curentul electric de peste 80 de ori, pe Gh. Anghelache l-a bătut cu funia udă şi l-a scuipat. Conform mărturiei lui Emanuel Babii, Toderiţă Fediuc a decedat în urma bătăilor aplicate de Feller.

Lista este lungă şi cuprinde încă 211 nume de evrei-comunişti din posturile cheie ale Partidului Comunist Român !

Counter

TE-AM PRINS !!!

Sign by Danasoft - Get Your Free Sign

Mai sunt... săptămâni, zile, ore, minute până la Sfârşitul Lumii, după Calendarul Mayaş (21.12.2012)

Viziteaza profilul lui Mihai Rapcea pe Colegi.ro Internet Trafic - Top Romanesc - Top Sites Romanian Language - Best Romanian Websites

eu

eu

Arhivă blog