TVRR

marți, 7 decembrie 2010

Victimele Mineriadelor acuza de spionaj Ambasada SUA si cer expulzarea personalului diplomatic al ambasadei

SCRISOARE DESCHISĂ
Adresată Ministrului Afacerilor Externe, Parlamentului României și Președintelui României.

Subscrisa Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, vă solicităm ca, potrivit uzanțelor interne și internaționale privind personalul diplomatic, să retrageți acreditările și să dispuneți declararea ca persoane non-grata, a tuturor funcționarilor Ambasadei SUA din București, în frunte cu Ambasadorul SUA Mark Gitenstein, cu acordarea unui termen limită pentru părăsirea teritoriului Statului Român.
Apreciem că această măsură trebuie luată de urgență, în raport de activitățile de spionaj desfășurate pe teritoriul României de către personalul Ambasadei SUA, activități ce încalcă legislația română privind activitatea diplomatică.
Cerem autorităților române să ia atitudine față de încălcările flagrante ale uzanțelor diplomatice de către personalul Ambasadei SUA, care potrivit informărilor NEDEZMINȚITE de oficialitățile SUA, astfel cum au fost dezvăluite pe web-siteul Wikileaks, fac spionaj pe teritoriul României.
Astfel, prin  Depesa cu Nr. 15113 in 18 februarie 2009  semnata de Hillary Clinton si transmisa “secret, nu pentru straini si distributie in Internet“. făcută publica duminica, 5 decembrie 2010 pe siteul Wikileaks, se dădeau instrucțiuni personalului Ambasadei SUA din Bucure ști, de a se culege urgent informatii despre sute de firme, companii industriale, energetice, tehnologice, de transport, comunicatii, farmaceutice, conducte de gaz etc. de pe teritoriul României, precum și al altor state. Nu sunt vizate prioritar obiective militare, ci obiective civile, iar emitentilor de informatii “nu li se cere sa se consulte cu guvernele-gazda in privinta acestei solicitari“.
Mai grav este faptul că nu avem de-a face cu un act izolat, ci cu o politică agresivă de spionaj ce încalcă legislația română și internațională în vigoare, deoarece Directiva din 18 februarie 2009, cu termen de predare a informatiilor pana in 20 martie 2009, vine in completarea unei directive din 2008, emisa inainte de administratia Obama. Insa actuala administratie a SUA continua si dezvolta initiativa din vremea administratiei Bush si a secretarului de stat Condoleezza Rice.
Mai mult, prin telegrama plecată pe 16 iunie 2009 de la Departamentul american de Stat şi semnată de Hillary Clinton se solicită personalului Ambasadei SUA din București colectarea de date și informaţii cu privire la vulnerabilităţile, averea, starea de sănătate a actualilor lideri din România, a celor în devenire, precum şi a consilierilor lor. În acelaşi timp, se cer informaţii biometrice despre toate persoanele cu funcții importante în Statul Român, dar și din orice alte domenii de interes general.
Față de aceste încălcări grave ale legislației în vigoare, vă solicităm expulzarea personalului Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.
Suntem sătui de aroganța și obrăznicia acestora, care și-au construit un veritabil buncăr în inima Bucureștiului și încalcă zilnic legislația Românească, uneori chiar ucigând (a se vedea cazul Teo Peter), fără a fi trași la răspundere.
În situația în care nu veți lua măsuri de asanare a clădirii de pe str. Batiște din București, infestate de spioni americani care atentează la siguranța națională, cât și a noastră ca cetățeni, ne vedem obligați să luăm măsuri.
Prin atitudinea vădit anti-românească pomovată de la nivel oficial, Statele Unite ale Americii se dovedesc – prin reprezentanții lor – INAMICII ROMÂNIEI, implicând Armata Română în războaie de cucerire – unde interesele economice americane o cer, promovând și susținând politic și mediatic așazise ”personalități”, precum odrasla comunistoidă Vladimir Tismăneanu, acțiuni ce au ca efect blocarea procesului democratizării reale a României.
Măcar acum, aflați în fața unor dovezi de netăgăduit privind vinovăția Statului Terorist SUA, vă somăm să acționați nu ca niște slugi ale americanilor, ci ca niște demni reprezentanți ai poporului român, și să luați măsurile legale care se impun.
Președinte AVMR
Ene Viorel                                             6.12.2010
preluare de pe siteul AVMR

3 comentarii:

Anonim spunea...

Da, au dreptate initiatorii scrisorii, dar s-ar aplica ceva daca Romania ar mai fi astazi un stat suveran si independent.

Dar astazi Romania este un teritoriu aflat sub ocupatia unor elemente total antiromanesti si straine de Duhul Evangheliei lui Hristos. Romania este sub ocupatie masonica si este condusa de niste marionete (NU CONTEAZA PARTIDUL POLITIC, Stanga sau Dreapta, toti sunt niste tradatori cumparati de masoni) care au transformat Romania intr-un biet judet al Uniunii Europene....

Ma intreb... Are voie un judet amarat sa se planga de faptul ca "este spionat de la centru"? :)

Romania a ajuns un judet amarat in statul federal Uniunea Europeana, deci doar Bruxelles-ul are dreptul sa formuleze o plangere impotriva Americii in acest sens... :P

Bucurestiul este acum o biata resedinta de judet, iar Parlamentul Romaniei este un biet "Consiliu Judetean" care dupa cum stiti nu mai are dreptul sa dea legi care sunt in contradictie cu legile date de Parlamentul European...

Deci vedeti cum sta treaba acum? Cine mai crede ca Uniunea Europeana este doar o "alianta economica" iar trebui sa deschida ochii! Uniunea Europeana este un stat federal si statele membre si-au pierdut suveranitatea si independenta fara sa se traga un foc...

Totul a fost facut pe ascuns prin tratate strategice(adica tratate de renuntare de buna voie la suveranitate) semnate d eindivizi aranjati culti si la costum, care evident au lucrat pentru masoni...

Scopul masonilor? EVIDENT, STATUL UNIVERSAL condus de ANTIHRIST. Nici macar nu pot sa ii condamn pentru asta pe masoni, pentru ca fiind satanisti, e "normal" sa isi doreasca asta si sa lucreze intens la scopul lor intunecat.

EU II CONDAMN PE ORTODOCSII NOSTRII CARE NU FAC NIMIC! Stau si se complac in mizeria asta spunand ca "oricum nu se poate face nimic"!

Ba se poate face fratilor! Rugati-va lui Hristos si incercati sa fiti ortodocsi si romani adevarati!

De nimic nu le este mai frica masonilor si diavolului decat de crestinii ortodocsi care se roaga sincer lui Dumnezeu. Nu mitingurile si asa-zisele revolutii pe care oamenii masonilor le pot oricand inabusi in sange ii impiedica pe masoni sa isi indeplineasca scopurile!

Doar prin rugaciune, spovedanie si impartasanie cu Sfintele Taine vom putea rezista!

Counter

TE-AM PRINS !!!

Sign by Danasoft - Get Your Free Sign

Viziteaza profilul lui Mihai Rapcea pe Colegi.ro Internet Trafic - Top Romanesc - Top Sites Romanian Language - Best Romanian Websites

eu

eu